Problemele clubului din Ștefan cel Mare, după ieșirea din insolvență, sunt departe de a se fi încheiat. Casa de avocatură care s-a ocupat de procesul financiar este cercetată de Direcția de Investigare a Criminalității Economice, fiind suspectată că a creat un prejudiciu de 18 milioane de lei
Una dintre cele mai cunoscute case de avocatură din România, Zamfirescu, Racoți&Partners, condusă de socrul fostului ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, este luată în vizor de ofițerii de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, într-un dosar penal instrumentat de un procuror de la parchetul Curții de Apel București.
FOTO: Avocatul Călin Zamfirescu, socrul lui Cătălin Predoiu
Prejudiciu uriaș
Este vorba, susțin anchetatorii, de un prejudiciu de peste 18 milioane de lei, cauzat în timpul derulării procedurii de insolvență a clubului Dinamo 1948 SA, societate deținută de Ionuț Negoiță. Avocatul Călin Zamfirescu a mai fost suspectat, în urmă cu 10 ani, într-un alt caz răsunător: falimentarea Băncii Internaționale a Religiilor (BIR).
Și atunci, a fost cercetat pentru un motiv asemănător: ar fi ascuns și diminuat valoarea unor bunuri ale băncii.
Documente incriminatorii
În cazul clubului Dinamo București, surse din rândul anchetatorilor au precizat, pentru Evenimentul zilei că, în urma a trei percheziții efectuate ieri, au fost ridicate mai multe documente de la biroul de avocatură al lui Călin Zamfirescu, de la domiciliul acestuia și de la firma de insolvență care a evaluat bunurile clubului Dinamo. Până acum, nu a fost chemată la audieri nicio persoană, dar anchetatorii ne-au precizat că o vor face după studierea documentelor.
Firma în care este partener Zamfirescu a fost implicată în procedura de insolvență a clubului Dinamo, iar procurorii spun că în perioada 2014 - 2016, cu ocazia deschiderii și derulării procedurii de insolvență și reorganizare judiciară a societății, ar fi fost omise (ascunse) active, în valoare totală de 18.498.402 de lei, astfel încât creditorii au fost prejudiciați, neputând să se folosească de acestea, pentru recuperarea datoriilor. În dosarul penal deschis de procuror sunt efectua te cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de bancrută simplă și bancrută frauduloasă. „Nu am niciun motiv să cred că este o acțiune împotriva mea, pentru că nu mai activez ca avocat în casa respectivă de avocatura din anul 2008. Înțeleg din presa că ancheta vizează clientul, nu casa de avocatură”, a declarat Predoiu pentru Q Magazine.
Cine este Călin Zamfirescu
Pe pagina de internet a ZRP Insolvency, Călin-Andrei Zamfirescu este prezentat ca unul dintre cei mai reputaţi avocaţi din Romania, cu o experienţă de peste 35 de ani în domeniul avocaturii, şi practician în insolvenţă de 16 ani. De asemenea, socrul lui Cătălin Predoiu este preşedintele de onoare al Uniunii Naţionale a Barourilor din România.
Cercetat în dosarul BIR
În martie 2007, procurorii anticorupție au început urmărirea penală „in personam” împotriva întregului lot implicat în falimentarea Băncii Internaționale a Religiilor (BIR).
Printre persoanele urmărite penal s-a numărat și Andrei Călin Zamfirescu, avocat, lichidator judiciar şi, pe atunci, preşedinte al Uniunii Avocaţilor din România. Într-o plângere penală depusă la DNA acționarii acuzau lichidatorii judiciari că au subevaluat pietrele preţioase preluate din casele de valori cu un milion şi jumătate de dolari.