Dinamo a câștigat cu scorul de 2-1 partida jucată, sâmbătă, pe terenul celor de la FC Voluntari, în cadrul etapei a 17-a a campionatului intern.
Dinamo a obținut trei puncte la finalul confruntării cu FC Voluntari, jucată, sâmbătă, în deplasare, în cadrul rundei a 17-a a Ligii I, și câștigată de „câini” cu scorul de 2-1. După o primăp repriză fără goluri, echipa din Ștefan cel Mare a deschis scorul prin Gnohere, care a transformat un penalty în minutul 64. Gazdele au egalat prin Adrian Bălan, în minutul 77, dar Dorin Rotariu a punctat decisiv, cu o lovitură de cap, în minutul 87. La final, atacantul „l-a înțepat” pe antrenorul Ioan Andone, care l-a folosit destul de puțin în ultima perioadă.
„Mă bucur că am marcat, aveam nevoie de un gol, mai ales că nu am avut prea multe șanse să joc până acum. Sper să joc cât mai mult. Acum trebuie să ne gândim la meciul cu Steaua. Ne dorim să facem un meci mai bun. E important că am câștigat azi, indiferent că jocul nu a mers foarte bine. Avem moral. Aveam nevoie de puncte așa că succesul ăsta vine perfect", a spus Rotariu la Dolce Sport.
„A fost un meci echilibrat, am câștigat pe merit. Prima repriză am jucat prost, dar în a doua parte ne-am desprins. Am avut mai multe faze de poartă. Cu emoții am reușit să câștigăm. Putea să se termine egal. Acum ne gândim la meciul cu Steaua. E un meci de 6 puncte. Ar trebui să câștigăm cu steliștii. Ne putem apropia de ei, mai ales că se înjumătățesc punctele. Îmn derby orice se poate întâmpla. Ne vom pregăti să câștigăm acest meci. Dinamo trebuie să joace în cupele europene, deci trebuie să câștigăm", a spus Ioan Andone la Digi Sport.