Dinamo îşi va măsura forţele cu a treia putere a Ucrainei: Metalist

Dinamo a avut parte de o tragere la sorţi infernală pentru play-off-ul Ligii Europa.

"Câinii" se vor duela pentru un loc în grupe cu Metalist Harkov, a treia forţă din campionatul Ucrainei. De altfel, în ultimii şase ani, Metalist a terminat mereu campionatul intern prima în spatele "granzilor" Şahtior Doneţk şi Dinamo Kiev. Pe lista posibililor adversari ai "câinilor" se mai afla şi Olympique Marseille. Chiar dacă i-au evitat pe francezi, "roş-albii" nu pot spune că Metalist este o echipă cu mult mai facilă. Prima manşă se va disputa pe 23 august, la Bucureşti, iar returul-peste o săptămână, pe stadionul "Metalist", o bijuterie pe care s-au jucat şi meciuri de la Campionatul European din acest an. "Câinii" plătesc astfel tribut contraperformanţelor europene din ultimele sezoane, care le-au redus substanţial coeficientul şi i-au trimis pe lista outsiderelor. "Nu e Steaua vinovată că există Vorskla Poltava sau 17 Nentori", i-a ironizat ieri Mihai Stoica, managerul general al Stelei, pe rivalii din "Ştefan cel Mare". În ultimii patru ani, Metalist a ajuns de trei ori în primăvara Ligii Europa. Anul trecut, ucrainenii au fost eliminaţi greu, în "sferturi", de Sporting Lisabona. Echipa antrenată de Miron Markevici are un lot bine garnisit cu sudamericani cumpăraţi pe bani grei: şase argentinieni şi cinci brazilieni. Numai atacantul Taison a fost achiziţionat contra sumei de 6,3 milioane de euro, cam de două ori mai mult decât a investit Dinamo în transferuri în ultimii cinci ani! Oleksander Yaroslavsky, patronul lui Metalist, are o avere estimată la 3,5 miliarde de dolari şi este unul dintre primii zece cei mai bogaţi ucraineni. "Dacă alţii nu fac puncte în Europa... Nu cred că Steaua este vinovată că Vorskla Poltava a mers anul trecut în grupe sau că există Knattspyrnufelag şi 17 Nentori." MIHAI STOICA, manager general la Steaua, ironic cu rivalii Metalist Harkov ANUL ÎNFIINŢĂRII: 1925; STADION: "Metalist" - 38.633 de locuri; ANTRENOR: Miron Markevici; CULORI ECHIPAMENT: Galben-albastru; VEDETE: Taison, Ernesto Sosa, Willian Gomes, Fininho, Marlos; PALMARES: 1 Cupă a URSS, 1 Supercupă a URSS. Citiţi şi:

  • FC Vaslui - Inter Milano, Dinamo - Metalist Harkov şi Steaua - Ekranas în play-off-ul Ligii Europa!