Dinamo dă în Bălţi pe drumul spre Europa

"Câinii roşii" vor da piept astă-seară cu necunoscuţii Cheltuială şi Ogoazi, într-un meci care nu va fi televizat în România.

Echipa de fotbal Dinamo începe astă-seară o nouă aventură europeană, tot pe pământ românesc, dar în fieful "fraţilor" de peste Prut. "Câinii roşii" o vor întâlni pe stadionul "Zimbru", din Chişinău, pe necunoscuta Olimpia Bălţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Europa.

Meciul va începe la ora 19.00 şi nu va fi transmis în direct de nicio televiziune din România, deoarece moldovenii au cerut un preţ considerat prohibitiv: minimum 50.000 de euro. Returul este programat pe 22 iulie, la Bucureşti.

"Moldova, acum ai fotbal!"

Dinamoviştii au ajuns ieri după-amiază la Chişinău, unde au fost întâmpinaţi de zeci de fani de dincolo de Prut. Aceştia i-au primit cu două mesaje: "FCD în ADN" şi "Bucureşti - Chişinău, cu Dinamo în suflet mereu".

Pentru vecinii de peste Prut, sosirea dinamoviştilor la Chişinău reprezintă un eveniment marcant. Presa din Republica Moldova exultă în aşteptarea meciului. "Moldova, acum ai fotbal! Claudiu Niculescu vine la Chişinău!", a titrat zilele trecute presa locală. Moldovenii n-au auzit de escapadele dinamoviştilor şi încă mai cred că fotbalişti precum Claudiu Niculescu, Zicu, Adrian Cristea mai pot speria pe cineva.

"E prima oară când aud de Olimpia Bălţi"

"Joi, 15 iulie, la Chişinău, stadionul Zimbru va respira aer de jucători care au asupra lor performanţe greu de atins de jucătorii moldoveni, precum Claudiu Niculescu, Ianis Zicu, Marius Niculae, Adi Cristea şi Mărgăritescu, jucători care au îmbrăcat tricoul echipei naţionale a României", au scris ziariştii de la "Jurnal", fără să ştie că aproape toate "vedetele" menţionate sunt pe lista neagră a conducătorilor şi a fanilor.

Ioan Andone va începe astăzi al doilea mandat la cârma "roşalbilor". "Jucătorii sunt profesionişti şi sper să conştientizeze faptul că e vorba de imaginea României în Europa. Nu suntem pregătiţi în totalitate, pentru că am avut multe schimbări, încă sunt semne de întrebare asupra lotului şi vor mai fi schimbări săptămâna viitoare", a spus "Fălcosul".

Una dintre modificările de care a vorbit Andone se referă la mult-discutatul schimb de jucători cu Rapid: Ianis Zicu contra Ştefan Grigorie. În combinaţie a mai apărut un nume, Hristu Chiacu, care va fi cedat de Dinamo la Timişoara, pentru ca bănăţenii să renunţe la coproprietatea lui Grigorie.

Antrenorul dinamovist a recunoscut că "e prima dată când aud de această echipă. Sunt de atâţia ani în fotbal şi nu auzisem de Olimpia Bălţi".

Liga Europa: Turul doi preliminar, manşa întâi

OLIMPIA BĂLŢI: I. Kamara, Ovseanicov, Robens, Tcaciuc, Cheltuială, Adaramola, Ogada, Orlovschi,Văluţă, Paseciniuc, Paşcenco. Antrenor: Nicolae Bunea

DINAMO: G. Curcă - Pulhac, Moţi, Scarlatache, Homei, C. Munteanu, N’Doye, Ad. Cristea, Torje, M. Niculae, A. Cristea. Antrenor: Ioan Andone

Arbitru la centru: Michael Koukoulakis (Grecia)

Stadion: "Zimbru" - Chişinău

19.00 - netelevizat