Dinamo a suferit prima înfrângere a sezonului

„Câinii roșii” au fost învinși aseară, în deplasare, de Vorskla Poltava, cu scorul de 2-1, după un gol primit în penultimul minut de joc.

Dinamo a repetat aseară, la Poltava, isprava din partida cu croaţii de la NK Varazdin.

„Câinii” au suferit prima înfrângere din acest sezon, 1-2 cu Vorskla, după un meci pe care l-a controlat pe alocuri autoritar.

Dinamoviştii au început în forţă şi s-au jucat cu ocaziile la poarta ucrainenilor, printre care şi o bară a lui Moţi. Însă, Krivoşeienko a deschis scorul în minutul 32 după o fază care nu anunţa nimic.

Vorskla îşi putea dubla avantajul imediat după pauză, dar şutul lui Januzi a nimerit transversala.

În minutul 57, Torje a ţintit bara, iar peste un minut Marius Niculae, golgheterul „roş-albilor” în acest început de sezon, a egalat cu un şut din apropiere.

Dragoş Grigore a fost eliminat în minutul 64, iar finalul le-a aparţinut ucrainenilor. Rebenok a punctat în minutul 89, după ce, cu o fază înainte, portarul „câinilor” a mai respins din faţa unui adversar scăpat singur. "Sunt dezamăgit, nu trebuia să pierdem acest meci. Avem 50 la sută şanse de calificare. Eliminarea ne-a dat planurile peste cap.“ LIVIU CIOBOTARIU, antrenor la Dinamo