A fost al doilea copil din cei patru băieţi şi o fată ai lui Arthur Jefferson, cunoscut ca A.J., din Bishop Auckland, director de teatru, şi ai soţiei sale, Margaret (Madge), născută Metcalfe, actriţă, din Ulverston.
Pe numele său real Arthur Stanley Jefferson, s-a născut la 16 iunie 1890, în casa bunicului său de pe Argyll Street, din orăşelul Ulverston (atunci Lancashire, astăzi Cumbria), Marea Britanie, într-o familie de actori.
Stanley Jefferson, cunoscut ca Stan Laurel, a urmat mai multe şcoli în Bishop Auckland, Gainford şi Glasgow, însă legăturile familiei sale cu lumea teatrului l-au ajutat să îşi facă intrarea în teatrul muzical.
A jucat prima oară în 1906, pe scena Scotia Music-Hall din Glasgow, unde tatăl său era director.
Un an mai târziu, s-a alăturat companiei de teatru a lui Fred Karno, în cadrul căreia pentru o perioadă de timp a fost dublura lui Charlie Chaplin. Cel mai mare succes al său a fost rolul lui "Jimmy the Fearless" în scheciul cu acelaşi nume.
Cea care i-a dat numele
În 1912 se afla în turneu în Statele Unite ale Americii, cu Fred Karno, când şi-a încercat norocul în vodevilul american, deseori în duet cu actriţa de musical Mae Dahlberg.
Aceasta i-a şi sugerat numele de scenă, Stan Laurel, pe care l-a adoptat oficial în 1934.
În 1915, el a sesizat oportunităţile create de pantomima muzicală în filmele mute şi a urmărit acest lucru atât în filmele pe care le-a produs cât şi pe scenă. A trăit în SUA începând din această perioadă.
Întâlnirea cu Bran
A făcut cunoştinţă cu Oliver "Babe" Hardy la începutul anilor '20, pe când acesta juca în filmele regizate de el, precum "Yes, Yes, Nanette" (1925), "Wandering Papas" (1926). Abia în 1927, în cadrul studiourilor Hal Roach, ei au făcut echipă, pentru prima dată, cu un oarecare succes, în "Slipping Wives".
Stan Laurel şi Oliver Hardy au apărut împreună în peste 100 de filme (mute şi cu sonor, scurtmetraje şi lungmetraje), turnate de-a lungul a 20 de ani, fiind astfel şi cel mai longeviv cuplu de comici.
În duetele lor, Laurel şi Hardy se aflau, întotdeauna, într-o situaţie normală care imediat se transforma într-un dezastru.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric