„Varanul” nu a avut liniște nici de Anul Nou. Din pușcăria de la Rahova, Mogulul Antenelor sare de data aceasta și la beregata ministrului Agriculturii, fostul său protejat pe care l-a împrumutat cu 300.000 de euro și l-a făcut președinte de partid numai ca să-i scape lui pielea.
Dan Voiculescu îl acuză pe Daniel Constantin de lipsă de conștiință, pentru că acesta s-a constituit parte civilă în calitate de ministru al Agriculturii, pentru a recupera prejudiciul în dosarul ICA. Voiculescu l-a înfierat pe fostul său protejat alături de procurorul Emilian Eva, care a instrumentat dosarul privatizarii frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare și de judecătoarea Camelia Bogdan, de la Curtea de Apel București, care a pronunțat condamnarea la 10 ani de închisoare a omului de afaceri în acest dosar. „2014 a fost un an greu în care am trăit: apogeul luptei mele politice cu Băsescu Traian, atacurile perfide venite din partea E Udrea și M Macovei, lipsa de conștiință a lui Emilian Eva, Daniel Constantin și Camelia Bogdan”, s-a lamentat, din închisoare, Dan Voiculescu. Ce n-a spus Varanul este că aproape jumătate din prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA a fost recuperat și că acțiunea lui Daniel Constantin a fost salutară, în acest sens.
De asemenea, mogulul i-a prezis lui Daniel Constantin, pe care chiar el l-a făcut șeful PC, că: „Va fi judecat de Dumnezeu, dar și de justiție”. La fel și celorlați inamici ai săi. „Anul 2015 va fi anul in care Băsescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bogdan, Daniel Constantin vor fi judecați de Dumnezeu, dar și de justiție. Același lucru se va întâmpla și cu acoliții lor (Sorin Oancea, Mihai Craiu, Dan Andronic). Eu nu-mi doresc decât ca justiția să facă dreptate”, a mai scris Dan Voiculescu, pe blogul sau.
Daniel Constantin este, din anul 2010, președinte al Partidului Conservator, fondat de Dan Voiculescu, care conducea partidul de facto, participând direct la negocieri politice. Actualul ministru al Agriculturii s-a împrumutat de la Dan Voiculescu, conform declarației sale de avere, în 2007 și 2008, cu suma de 295.000 de euro, ca să-și cumpere o vilă la Corbeanca. Are un credit de 100.000 de euro scadent în anul 2016, respectiv 195.000 de euro, scandent în 2017. Pe vremea când a luat bani cu împrumut de la șeful său, Daniel Constantin era director la o firmă de consultanță a familiei Voiculescu, Logicons SA.