În nevoia disperată de a face rost de bani pentru a susţine „războiul sfânt” care a înfiorat o lume întreagă, jihadiştii Statului Islamic apelează la metode din ce în ce mai penibile pentru a strânge fonduri prin care să susţină „războiul sfânt”.
ISIS a păcălit, astfel, mai multe pensionare să doneze bani, folosind o strategie celebră în România, cunoscută cu numele de „Accidentul”.
În ţara noastră, medota este simplă: cineva te sună şi îţi spune că fiul sau fiica ta a suferit un accident şi trebuie să virezi urgent nişte bani într-un cont pentru o operaţie de urgenţă.
Metoda a fost aplicată de jihadişti în Marea Britanie, unde doi pensionari au pierdut 180.000 de euro, iar o altă victimă a pierdut peste 210.000 de euro, conform Vice.com.
Teroriştii au apelat victimele la telefon şi s-au dat drept poliţişti, apoi le-au spus că au fost sparte conturile lor bancare şi le-au îndemnat să-şi mute banii pe un alt cont.
În consecinţă, poliţiştii britanici au făcut, săptămâna trecută, şapte razii la Londra şi trei bărbaţi au fost arestaţi.
„Ofiţerii noştri investighează o fraudă pe scară largă care are legături cu extremiştii britanici, care se duc în Siria. Arestările fac parte dintr-o anchetă în curs legată de aceste escrocherii, prin care victimele de vârsta a treia erau sunate de un suspect care se dădea drept ofiţer, le spunea că aveau conturile bancare compromise şi le convingea să transfere banii în contul suspectului", a explicat purtătorul de cuvânt al Scotland Yard.