Uzerli, actriţa care o interpreteaza pe Hurrem, este adesea oprită pe stradă de femei care-şi exprimă simpatia sau ura faţă de personajul pe care-l întruchipează.
"Uneori, când mă plimb pe stradă, vin femei la mine şi îmi spun: "Aş vrea să fiu la fel de curajoasă ca Hurrem!", "Ce mult aş vrea să fiu la fel de puternică precum Hurrem!". Altele, dimpotrivă, îmi spun că o urăsc pe Hurrem şi o simpatizează pe Mahidevran (n.r. - interpretată de Nur Aysan), pentru că au trecut printr-o suferinţă asemănătoare cu a ei. Mahidevran este cea înşelată, cea care pierde în permanenţă în lupta pentru atenţia lui Suleyman. După ce a fost preferata Sultanului şi i-a oferit acestuia un moştenitor, ea se vede pe nedrept dată la o parte de o cadână nou venită în Palat. Suferinţa ei trebuie să fi fost atroce", a povestit Meryem Uzerli, interpreta rolului principal femin.
Hulită şi adorată deopotrivă de fanii serialului "Suleyman Magnificul - Sub domnia iubirii", transmis în România de Kanal D, lunea şi marţea de la ora 20.00, Meryem Uzerli a explicat ce o face pe Hurrem atât de speciala în ochii publicului. "Dorinţa ei de putere este nelimitată. Ea vrea să fie alături de Suleyman nu numai sentimental, ci vrea să deţină Imperiul alături de el. Unelteşte chiar să îl înlăture pe Ibrahim, omul de încredere al sultanului şi cel mai periculos adversar al ei".
"Hurrem vrea totul sau nimic. Pentru ea nu exista cale de mijloc", explică Halit Ergenc, actorul care îl interpretează pe sultan. "Suleyman nu mai cunoscuse până atunci aşa ceva. În acea perioadă, într-un asemenea mediu, nimeni nu se putea uita în ochii sultanului şi nu putea să îşi exprime părerea liber. O femeie atipică, deţinând acea putere psihică fantastică, era foarte atrăgatoare pentru sultan", a adaugat el.