Revista presei.
Cotidianul Dimitrie Sturdza, prinţul uraniului
Deschiderea unei mine de uraniu în Munţii Ceahlăului, ce ar asigura combustibil nuclear pentru centrala de le Cernavodă, depinde de pretenţiile familiei nobiliare Sturdza.
Anul acesta, prinţul Dimitrie Sturdza şi cinci descendenţi ai acestuia au obţinut de la statul român peste 26.000 de hectare de pădure, adică aproape jumătate din suprafaţa împădurită a Ceahlăului. În mijlocul codrilor retrocedaţi se află însă o bogăţie şi mai mare decât volumul de cherestea ce ar putea fi scos din exploatarea forestieră. Este vorba de mina de uraniu de la Grinţieş, care poate furniza suficient combustibil pentru ca un reactor nuclear să funcţioneze timp de 20-30 de ani, fără a mai avea nevoie de importuri de material radioactiv. Libertatea
Oprescu promite deszăpezirea Capitalei în 4 ore
Primaru Capitalei Sorin Oprescu apromis că, anul acesta deszăpezirea în Capitală se va face în maximum patru ore, nu ca până acum în 48 de ore.
"Se va acţiona în primul rând pe arterele cu trafic RATB şi pe cele cu obiective sociale, respectiv şcoli, grădiniţe, spitale, unităţi militare şi poliţie. Finalizarea intervenţiei se va face în maximum patru ore de la încetarea ninsorii, faţă de 48 de ore cât era prevăzut iarna trecută", a declarat, în această seară, într-o conferinţă de presă, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. în plus, Sorin Oprescu a anunţat că în Bucureşti a fost pus la punct un sistem electronic de raportare a stadiului în care se află acţiunile de deszăpezire. România Liberă Virgil Magureanu: Ceausescu a fost inlaturat de KGB
Fostul sef al SRI, Virgil Magureanu, si-a lansat, miercuri, volumul "De la regimul comunist la regimul Iliescu", in care scrie despre implicarea Rusiei in Revolutia din 1989 si despre faptul ca Ion Iliescu "nu a avut suficient curaj". Magureanu sustine ca Ceausescu a fost informat de catre Gorbaciov, in ziua de 5 decembrie 1989, ca "Romania va fi teatrul unor schimbari".
"Atunci a inteles Ceausescu si atunci a folosit pentru prima oara cuvantul tradare, " scrie Magureanu. Fostul sef al SRI spune ca schimbarea lui Ceausescu a fost o operatiune minutios si indelung pregatita de Gorbaciov, Kremlin si KGB, dar si de americani, israelieni si francezi. Magureanu afirma ca creierul schimbarii a fost Silviu Burcan, care primea instructiuni de la KGB si, personal, de la Gorbaciov. Fostul sef al SRI catalogand-o drept "lovitura de stat militara, reusita partial". Gazeta Sporturilor
"Cîinii" vor să-i aducă înapoi, în afara lui Cernat, şi pe Moţi, Mărgăritescu sau Claudiu Niculescu. Practic, din retur va fi un alt Dinamo.
Dinamo pregăteşte pentru iarnă o adevărată revoluţie în lot. Iar majoritatea mişcărilor sînt, de fapt, repatrieri, adică întoacerea unor foşti dinamovişti. O adevărată modă în Ştefan cel Mare, întreţinută astă-vară de sosirile lui Tamaş, Marius Niculae şi Mitea, plus negocieri intense cu Kiriţă şi cu Contra. Acum, cînd sînt date ca aproape sigure plecările lui Lobonţ, Tamaş şi Ropotan, pe cine mai vizează "cîinii"? Pe lîngă Cernat, ţintele acţionarilor sînt Andrei Mărgăritescu (Terek), Claudiu Niculescu (Omonia) şi Cosmin Moţi (Siena). Cancan
Hoti de tablouri celebre, prinsi la Brasov
Un roman si doi unguri care faceau parte dintr-o retea internationala de trafic cu obiecte de arta au furat bunuri de peste cinci milioane de euro.
Printre altele, hotii au reusit sa vanda tabloul "Madona cu pruncul, doi sfinti si doi ingeri", semnat de pictorul renascentist Matteo di Giovanni, pentru numai 5.000 de euro, unui barbat din Brasov. Colectionarul care a cumparat lucrarea a mers, ulterior, cu tabloul la Muzeul National de Arta, pentru a-l evalua. Specialistii i-au spus ca pictura, realizata pe lemn de plop, valoreaza cel putin 2, 5 milioane de euro. Ziua
Felix in mocirla antisemitismului Dan Voiculescu, prin intermediul Antenelor, taraste Romania intr-un scandal international doar pentru a lovi in seful statului. In ciuda faptului ca autoritatile israeliene nu au luat vreo pozitie cu privire la declaratia presedintelui, in "laboratoare" s-au planuit niste atacuri.
Traian Basescu este tinta unei campanii murdare ce are ca scop inducerea in opinia publica romaneasca si internationala a convingerii ca presedintele Romaniei este antisemit. Campania este sustinuta de trustul de presa al lui Dan Voiculescu si este o reeditare a unei alte campanii, care urmarea etichetarea lui Horia Roman Patapievici, intelectual apropiat de Basescu ca fiind, de asemenea, antisemit. Adevărul
Permis auto fără traseu pentru soţie de procuror
Rudele unor magistraţi, suspectate că au obţinut ilegal carnete de conducere. Patru magistraţi piteşteni ar fi beneficiarii unor servicii oferite de „mafia permiselor auto din Piteşti”, după cum susţin procurorii DNA.
După ce au audiat mai mulţi martori şi au ascultat convorbirile telefonice interceptate, procurorii au cerut, în şedinţă secretă, Curţii Supreme ca dosarul în care sunt arestate 22 de persoane implicate în eliberarea ilegală a permiselor auto să nu se judece în Argeş. Procurorii au susţinut că unul dintre arestaţi, adjunctul şefului Serviciului Permise şi Înmatriculări din Argeş, Vasile Voinea, ar fi intervenit pentru a facilita soţiei procurului Ion Ristea obţinerea permisului de conducere pentru categoria B. Ristea a fost timp de mai mulţi ani procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Piteşti şi este lector la Universitatea din Piteşti.