"Ce facem cu urșii", este întrebarea care ține cu sufletul la gură cetățenii din România. Într-o țară, care se află fizic și politic pe harta Europei, românii trebuie să trăiască cu sentimentul de spaimă, iar Guvernul se pare că nu găsește soluții pentru a-i proteja.
- În România, urșii au devenit un pericol real pentru populație: încă de la începutul anului, urșii au ucis și au rănit zeci de persoane, localnici, turiști, copii
- În ultima lună, a crescut alarmant numărul apelurilor la 112 pentru a semnala atacuri ale urșilor asupra populației. În 2021 au fost de zece ori mai multe apeluri la 112 decât în 2016
- 13 județe din România sunt puternic afectate de creșterea numărului de urși și de atacurile acestora
- Doar în județul Harghita, în ultimii 5 ani, au fost 1.120 de atacuri ale urșilor asupra animalelor domestice, 54 de persoane internate și șapte persoane omorâte
- Mai mult de o treime din populația de urși din Europa trăiește în România. Estimările depășesc 7.000 de exemplare
- Populația de urși din România este dublă față de capacitatea suprafeței de habitat
- Ministrul Taczos Barna vine cu o propunere legislativă de intervenție rapidă în caz de pericol: „Este responsabilitatea și datoria statului să asigure siguranța cetățenilor”
- Unele organizații de mediu atacă soluțiile propuse de minister
Alexandru, un maratonist de 39 de ani din Azuga, obișnuit cu muntele și cu drumețiile, a plecat la un antrenament într-o dimineață de aprilie din acest an și nu s-a mai întors niciodată acasă. A fost omorât de o ursoaică și târât prin pădure. Cine își poate imagina ultimele clipe pe care le-a trăit, disperarea, durerea, strigătele, agonia? Tragedia s-a întâmplat în aprilie 2021, nu acum 100 de ani, în România, care este fizic și politic pe harta Europei.
În ultimele săptămâni, doi bărbați din județul Harghita au fost și ei atacați de urși. Primul, în vârstă de 54 de ani, a avut practic pieptul sfârtecat și a fost operat timp de 6 ore, de mai multe echipe de medici, care au făcut tot posibilul să-i salveze viața. Duminică, un alt bărbat de 53 de ani, din Căpâlniţa, a fost atacat de un urs când verifica gardul electric din zona unde avea animale. Şi acesta a fost grav rănit și a fost operat.
În ultima lună, numărul apelurilor la 112 pentru a semnala atacuri ale urșilor asupra populației au crescut alarmant. În 2021, aceste apeluri sunt de zece ori mai numeroase decât în 2016. Un europarlamentar a depus o petiție la Comisia Europeană pentru a semnala pericolul urșilor în mai multe județe din țară, mai ales în județul Harghita, unde, în ultimii 5 ani, au fost 1.120 de atacuri ale urșilor asupra animalelor domestice, 54 de victime în urma acestor atacuri și șapte persoane care și-au pierdut viața.
Problema vine de la faptul că populația urșilor din România nu mai este ținută sub control încă din 2016, ursul brun fiind ocrotit prin lege. Nu se mai ține o evidență clară a acestei populații încă din 2013, dar estimările ONG-urilor și ale Ministerului se ridică la peste 7.000 de exemplare, mai mult de o treime din întreaga populație a urșilor din Europa. Adică de două ori mai mulți urși decât pot viețui, în condiții de siguranță pentru animal cât și pentru populație, în țara noastră.
În acest context absolut alarmant și adeseori tragic, pentru a veni în sprijinul populației terorizate, Ministerul Mediului vine cu soluții concrete și propune un proiect de lege pentru a permite intervenția rapidă în caz de pericol. ”Tocmai din aceste considerente lucrăm la proiectul de ordonanță pentru modificarea legislației, conform căruia în maximum 24 de ore de la sesizarea unui atac, în câteva ore la locul respectiv se va deplasa o echipă formată de jandarmi și vânători care va interveni gradual, în funcție de situație”, a scris Tánczos Barna pe rețeaua de socializare.
În același context, reacția unor organizații de mediu este extrem de neașteptată. Gabriel Păun, consilier onorific al Primului Ministru, cere, nici mai mult nici mai puțin, demiterea Ministrului Mediului, acuzându-l că ar legifera, pe ascuns, vânătoarea de trofee. Este bine cunoscută implicarea lui Gabriel Păun în scandalul internațional, un scandal creat de același activitst, în legătură cu împușcarea unui urs în România de către prințul din Lichtenstein. Gabriel Păun nu s-a sfiit să-i dea ursului un nume, ca să ni-l apropie, să-l facă mult mai uman și să stârnească un val de emoție și un elan de solidaritate cu animalul. Dar și Alexandru, maratonistul de 39 de ani, avea un nume, o familie, o poveste, și activistul de mediu nu a reacționat deloc în același mod la moartea lui Alexandru. Nici la ultimele două evenimente tragice din Harghita, unde niște medici inimoși n-au vrut să se dea bătuți și să mai piardă încă o viață din cauza ursului, așa că au operat timp de 6 ore.
Ne punem întrebarea legitimă dacă nu cumva Gabriel Păun își dorește un Ministru care să apere mai degrabă animalele sălbatice, nu oamenii. Păun își dorește, de asemenea, un Ministru care să facă ceea ce îi spune activistul, nu bunul simț și preocuparea legitimă pentru siguranța populației. Un Ministru care, dacă nu se supune doleanțelor activistului, este bun de aruncat la coș. Pentru că altfel activistul face imediat o petiție prin care să ceară demisia ministrului respectiv. Pentru că, din nou, nu oamenii contează, nici siguranța lor, nici turismul în siguranță, nici viața omului, ci ideologia care-ți spune să nu omori ursul, că tu ești de vină dacă ursul te atacă, dacă vine la tine în curte, în casă, dacă îți omoară animalele și dacă te omoară și pe tine. Între timp, ursul nu știe nimic de petiții, de ideologii, de politică, nu-i pasă că ne certăm între noi, că nu sunt legi care să țină sub control populația de animale sălbatice, el va continua să facă ce știe, adică să se înmulțească și să vină tot mai des în zonele locuite, din nefericire, și să atace oameni nevinovați, pentru că este, în definitiv, un animal sălbatic.
Sigur, activiștii de mediu vor spune că ursul nu mai are păduri în care să se desfășoare. Dar specialiștii ne asigură că nu de păduri virgine are nevoie ursul, ci de lăstărișuri, de poieni în care cresc tufișurile de mure, de luminișuri în care se coc frăguțele. Și oricum, chiar dacă ar fi mai bine cu mai multă pădure, până plantăm pădurile în care ursul să se poată desfășura, nu putem lăsa oamenii fără apărare.
Toți cei care își pun întrebarea legitimă: ce facem cu urșii?, să își mai pună următoarea întrebare: Dacă un criminal vine și mă atacă pe mine sau un membru al familiei sau câinele pe care-l plimb prin parc, eu nu am dreptul să mă apăr? Sau mă las cuprins de vinovăție și mă pregătesc de tragedie?
Și dacă se întâmplă să nu mai avem niciun strop de umanitate și să gândim doar pragmatic, mai rămâne o întrebare de pus: cine plătește echipele de intervenție care se deplasează în urma miilor de apeluri de la 112? Echipele de jandarmi cu câini specializați, pompieri, echipajele de pe salvări care se deplasează la fața locului, salvamontiștii, medicii care operează, psihologii care ar trebui să vindece traume?
Niciun stat și niciun ONG nu pot compensa viața fie și a unei singure victime. Să ne păstrăm capul pe umeri și să nu uităm că Alexandru, maratonistul care iubea muntele și care, în drumețiile lui, lăsa mâncare pentru animalele sălbatice, sigur nu și-ar fi imaginat că va sfârși sfâșiat de un urs.