Dilema Occidentului: prezenţă al-Qaida în rebeliunea anti-Gaddafi

Informaţiile oferite de serviciile secrete occidentale în privinţa rebelilor libieni care luptă împotriva trupelor lui Muammar Gaddafi arată că printre aceştia s-ar putea afla elemente ale al-Qaida şi Hezbollah, a admis azi comandantul Comandamentului Suprem Aliat al NATO din Europa.

„Examinăm cu atenţie componenţa, personalităţile şi liderii acestei forţe de opoziţie”, a declarat amiralul american. În vreme ce liderii rebelilor par a fi persoane „responsabile”, care luptă împotriva lui Gaddafi, „am văzut semne ce indică potenţiala prezenţă a al-Qaida şi Hezbollah”, a spus Stavridis.

Înaltul oficial militar a avertizat totuşi că, în acest moment nu există informaţii suficiente pentru a stabili dacă în mişcarea de opoziţie există o prezenţă semnificativă a al-Qaida sau a oricărei alte grupări teroriste.

Zilele trecute, comandantul rebelilor care luptă cu trupele lui Gaddafi, Abdel-Hakim al-Hasidi, a recunoscut că are parte de sprijinul luptătorilor al-Qaida. Liderul rebelilor libieni i-a descris pe membrii al-Qaida că sunt "buni musulmani şi luptă împotriva invadatorului", a relatat publicaţia italiană "Il Sole 24 Ore".

Prezenţa membrilor grupărilor teroriste în rândul rebeliunii din Libia ridică o problemă serioasă pentru coaliţia internaţională şi acum şi pentru NATO, care sprijină implicit opoziţia în lupta sa împotriva regimului Muammar Gaddafi.

Azi, ambasadorul SUA la ONU, Susan Rice, a declarat că Washingtonul „nu exclude” posibilitatea de a le oferi asistenţă militară insurgenţilor libieni, pentru a contribui la înlăturarea de la putere a colonelului Gaddafi.