Potrivit unui comunicat de presă publicat pe pagina oficială DIICOT, ieri, 16 iunie, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Fabian Friczi Atila Ioszef, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, atât pe plan naţional, cât şi internaţional.
Acţiunea a fost efectuată de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog şi reprezentanții A.N.A.F – Direcţia Generală a Vămilor, iar în urma cercetărilor s-a descoperit că gruparea infracţională era condusă de persoane de origine africană, care locuiau în Marea Britanie, unde trebuiau să ajungă şi drogurile în valoare de 700.000 de euro.
Fabian Friczi Atila Ioszef a introdus pe teritoriul României, miercuri, 15 iunie, 22 de colete trimise din Tanzania, respectând toate procedurile vamale de la Biroul Vamal Otopeni. Cantitatea totală a coletului este de 351,07 kg şi conţinea frunze khat, ce conţineau Cathinone, droguri de mare risc, respectiv Cathine, droguri de risc.
La intrarea în România, acesta a declarat că în colet se află frunze de hena aduse din Tanzania, ce urmau a fi folosite în industria cosmetică.
Inculpatul a transportat întreaga cantitate pe teritoriul României, de la sediul Biroului Vamal Otopeni, până în parcarea unui centru comercial din Bucureşti, unde a avut loc flagrantul.
Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea infractorului pentru o perioadă de 30 de zile.