Ţuica, palinca sau horinca dau startul petrecerilor, mai ales de sărbători. Dar nu doar licorile par să fie de interes, ci şi arta producerii lor.
Străduinţa ţuicarului spre perfecţiune face posibilă obţinerea produselor care se caracterizează prin vitalitate, gust fructat inconfundabil, intensitate şi eleganţă. Această ocupaţie este o meserie care, în Germania sau în Ungaria, se studiază şi se predă la nivel universitar. În România, producerea acestor licori are o tradiţie de secole.
Asemeni cramelor, distileriile sunt vizitate de turişti curioşi, dornici să afle reţete străvechi şi să cumpere direct de la gospodari băuturile tradiţionale.
Dar, până la degustare, ar trebui să clarificăm care este deosebirea între ţuică, palincă şi horincă.
În legătură cu primii „inventatori” ai acestor băuturi s-au iscat, în timp, tot felul de dispute. De exemplu, palinca, deoarece este produsă în Ardeal ungurii şi-au arogat dreptul că ar fost primii producători ai acestei băuturi.
Cercetătorii din acest domeniu au demonstrat că nu ungurii au fost „inventatorii” pălincii, măcar pentru simplul motiv că nu prea aveau prune şi distilerii, dar asta este o alta discuţie.
Nimeni nu poate să spună exact cui aparține, de fapt, pălinca. Unii spun că pălinca e a noastră, atestându-se în zona Sătmarului, acum, peste 500 de ani. Slovacii au spus, însă, că le aparține lor. Ungurii au mers și mai departe și au făcut demersuri, ca să înregistreze „palinka” lor, ca brand protejat. Uniunea Europeană a clasat, însă, dosarul.
Oltenii spun despre pălinca ardelenilor că e bună, dar e „otravă curată”. Pe când, pentru ardeleni țuica e gustoasă, dar prea slabă. În jocul supremației băuturii bahice, făcute la cazan, apare și deja celebră horincă a moroșenilor, considerată de ei medicament-curat.
Tindem să credem că țuica e cea a oltenilor, moldovenilor și a muntenilor. Și asta pentru că e slabă și distilată o singură dată. De asemenea, mai credem că pălinca se face, exclusiv, în Ardeal.
Diferența e dată de materia primă și nu de tărie, așa cum greșit se crede în popor. Țuica prin definiție e cea care este produsă exclusiv din prune, indiferent de gradul de alcool, indiferent de metoda distilării.
Un lucru trebuie să fie foarte clar, şi anume, pălinca e obţinută din fructe fermentate, iar ţuica este exclusiv de prună, de aia e greşit să spui ţuică de prune.
Aşadar, băutura obținută prin distilarea fructelor se numește pălincă, ceea ce e corect să spunem am o pălincă de pere, mere, cireșe, etc.
Horinca este denumirea pe care o dau localnicii din Maramureș și în unele părți ale Țării Oașului, la toate tăriile distilate de două ori, deci indiferent de fruct, nu doar din prună.
Bucovinenii că-s mai cu moţ îi zic „holercă” şi e musai să fie de peste 40º.
Oricare ar fi denumirea şi tăria acestor licori, cu siguranţă turiștii străini le caută oriunde ajung prin țara noastră. Se zice că de la pălincă, pălești. De la horincă, horești. Dar de la țuică, oare ce se întâmplă? Degustaţi şi veţi afla!