Obezii care nu îşi pot permite intervenţii chirurgicale costisitoare pot ajunge să aibă o greutate normală doar cu ajutorul dietei şi exerciţiilor fizice, potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Pittsburgh.
Deşi beneficiile unui regim de viaţă sănătos (alimentaţie şi sport) sunt bine cunoscute, a fost dovedit că au acelaşi efect şi în cazul persoanelor cu obezitate avansată. "Majoritatea persoanelor sunt pesimiste atunci când vine vorba de succesul unui astfel de regim. Dar studiul s-a concentrat exclusiv pe bolnavii cu obezitate severă, iar mesajul a fost clar: şi ei pot beneficia din plin de schimbarea stilului de viaţă", explică medicul Donna Ryan, preşedinta Societăţii Americane pentru Prevenirea Obezităţii. Cercetare pe 130 de obezi În cadrul studiului, cercetătorii au conceput un program de slăbire pentru 130 de obezi, cu vârste cuprinse între 30 şi 55 şi cu un indice de masă corporal de peste 35 (în condiţiile în care indicele normal are valori cuprinse între 18.5 şi 24.9). Aceştia au fost împărţiţi în două grupuri. Unul dintre grupuri a fost supus dietei şi exerciţiilor timp de un an, iar celălalt grup a ţinut aceeaşi dietă, dar a făcut sport doar în ultima jumătate a anului. După şase luni, persoanele care au ţinut regim, combinat cu sport au scăzut mai mult în greutate, 10 kilograme faţă de 8 kilograme în medie, scăderea înregistrată la celălalt grup. De asemenea, circumferinţa taliei, grăsimea din jurul taliei, tensiunea arterială şi nivelul insulinei au fost reduse.