Antrenorul Diego Armando s-a refugiat în Belarus

Butoiașul Atomic” va lucra într-un fotbal modest, după ce a eșuat lamentabil în Emiratele Arabe Unite.

Diego Armando Maradona (57 de ani) continuă să-și caute un loc în fotbalul mondial.

Dublu rol: și președinte, și antrenor

Legendarul jucător argentinian a ales o destinație exotică și a semnat cu Dinamo Brest, o formație din Belarus, care trăiește în umbra granzilor BATE Borisov și Dinamo Minsk. „Sunt președinte la Dinamo Brest. Mulțumesc pentru încredere, mulțumesc pentru că v-ați gândit la mine”, a anunțat Maradona pe rețelele de socializare. Argentinianul va sta și pe banca tehnică și va conduce formația care se află pe locul al 8-lea în campionat, cu 9 puncte strânse după 7 etape.

Oraș cu rezonanță istorică

Brest are o însemnătate istorică, pentru că aici a fost semnat celebrul tratat de pace Brest-Litovsk, în 1918, care a marcat ieșire Rusiei din Primul Război Mondial. Ultima experiență a lui Maradona a fost un eșec. Superstarul din „Țara Tangoului” a antrenat în liga secundă, la Fujairah, și a ratat promovarea în primul eșalon. Excepțional ca fotbalist, Diego a dezamăgit constant ca antrenor.

A mai stat pe banca naționalei Argentinei (2008 - 2010) și a lucrat la Al Wasl, în Emirate, între 2011 și 2012.