Mii de români din diaspora au participat în week-end la mitinguri de solidaritate față de victimele tragediei de la clubul Colectiv și împotriva clasei politice din România.
Vineri seară, la Paris, aproximativ 300 de oameni au mers la ambasada din capitala Franței, pentru a ține un moment de reculegere. S-au depus sute de candele și buchete de flori. Momentul a continuat cu un protest pe esplanada de la Trocadero. Acolo, vegheați de imaginea luminată a Turnului Eiffel, sutele de compatrioți au intonat „Deșteaptă-te, Române!” și s-a scandat: „Corupția ucide”, „DNA, fii tare, vrem deratizare!”, „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”. La Paris, sute de oameni au manifestat și duminică după-amiază.
De asemenea, la Dublin, aproximativ 200 de persoane au participat la un protest în fața ambasadei României. Protestul a început prin aprinderea de lumânări în memoria victimelor de la Colectiv și a continuat prin scandarea unor mesaje sublime pe acorduri de chitara. S-au cântat melodii precum „Imnul golanilor”, „Timișoara”, dar și „Imagine”, al lui John Lennon. Proteste ale românilor din diapora au avut loc în tot week-endul la Berlin, Londra, Milano, Verona, Torino, Madrid, Koln, Toronto și Chicago.