Diana Șoșoacă vs. jurnaliștii din Italia. Scandal după o dezvăluire-bombă! A fost ceva de speriat, atenție

Diana Șoșoacă. Sursa foto: arhivă EVZ

Imaginile scandalului dintre senatoarea independentă Diana Șoșoacă și jurnaliștii din Italia au adus un prejudiciu de imagine României, având în vedere că membrii echipei de filmare de la Rai 1 au fost eliberați doar după intervenția Ambasadei Republicii Italiene în România. Conform ultimelor informații, se pare că la acest conflict s-a ajuns după o dezvăluire-bombă lansată de politiciană.

Asta susțin jurnaliștii italieni agresați în biroul soțului Dianei Șoșoacă, locul în care a fost înregistrat interviul. În prim-plan apare o acuzație spectaculoasă lansată de senatoare.

Când au auzit că Diana Șoșoacă abordează un subiect atât de delicat, jurnaliștii italieni au întrebat-o dacă are dovezi. Acesta ar fi fost momentul în care politiciana și-ar fi pierdut cumpătul și ar fi solicitat intervenția polițiștilor prin apel la 112.

După cele întâmplate, italienii cer solidaritate cu Lucia Goracci, jurnalista mușcată de mână de soțul senatoarei române, Silvestru Șoșoacă.  La Stampa a reamintit că jurnalista și colegii ei din echipa de filmare de la Rai 1 au fost sechestrați în România după un interviu cu senatoarea antivaccinistă.

„Solidaritate cu Lucia Goracci de la Rai 1, blocată și agresată în România de o senatoare în timp ce își făcea meseria. O politiciană care se folosește de putere pentru a ascunde informațiile trădează însăși ideea de democrație”, se arată într-un mesaj postat pe Twitter.

Diana Șoșoacă și-ar fi pierdut calmul când i-au fost cerute dovezi

Lucia Goracci a declarat că Diana Șoșoacă i-a spus că responsabilii pentru pandemia de coronavirus vor fi judecați în cadrul unui proces care va aminti de celebrul proces Nurnberg.

„În momentul în care i-am spus să aducă dovezi în sprijinul celor afirmate, s-a întâmplat incredibilul. Senatoarea s-a ridicat, ne-a închis în birou și a chemat poliția.

Am reușit să ies. Când a venit poliția, am raportat incidentul. M-am întors cu agenții la colegii mei care erau înăuntru. Aici, un alt șoc! Brusc, noi am devenit criminalii și am fost agresați. Soțul doamnei senatoare m-a lovit cu pumnii.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu

Le-am spus polițiștilor: «Nu ne protejați! Noi suntem jurnaliști!» Am fost duși la secție. Ni s-au luat camerele și s-au șters toate imaginile. Ne-am câștigat libertatea, după 8 ore, în urma intervenției Ambasadei Italiei”, a spus Lucia Goracci.

La rândul ei, Diana Șoșoacă a prezentat propria variantă și a subliniat că a negociat doar trei întrebări cu jurnaliștii din Italia. Când ei ar fi continuat cu întrebările și după cererea de oprire a interviului, senatoarea independent a sunat la 112. În urma celor întâmplate, pe numele lui Silvestru Șoșoacă au fost deschise două dosare penale.

Câteva informații despre procesele de la la Nürnberg

„Procesele de la Nürnberg au fost o serie de procese celebre pentru faptul că, în cadrul lor, au fost inculpați importanți membri ai conducerii politice, militare și economice a Germaniei Naziste.

(…) Dezbaterile procesului s-au ținut între 20 noiembrie 1945 și 1 octombrie 1946. Al doilea set de procese ale unor criminali de război mai puțin importanți a avut loc conform Legii nr. 10 a Consiliului de Control la Tribunalele militare de la Nürnberg (TMN), printre care Procesul medicilor și Procesul judecătorilor″, se arată pe ro.wikipedia.org.

Mai departe amintim că mai multe informații despre procesul de la Nürnberg puteți afla pe evenimentulistoric.ro.