Senatoarea Diana Șoșoacă și partidul său, SOS România vor la alegeri parlamentare anticipate. În opinia senatoarei, după un astfel de scrutin, înainte de termen, se va face curățenie în Parlament. Și, cu siguranță, nu greșește foarte mult, având în vedere că SOS România se află în marja de eroare a sondajelor de opinie.
Senatoarea Diana Șoșoacă s-a arătat interesată de organizarea alegerilor anticipate, în contextul declarațiilor președintelui Klaus Iohannis cu privire la rotativa guvernamentală dintre PSD și PNL. Șeful statului a declarat că în cazul în care partidele din coaliție nu vor ajunge la un acord politic și vor decide să organizeze alegeri anticipate, el va garanta stabilitatea țării.
În aceste condiții, partidul Dianei Șoșoacă, SOS România, a anunțat că salută o astfel de inițiativă, de organizare a unor alegeri anticipate, singura pe care o consideră potrivită pentru a opri dezastrul în care PSD, PNL, USR şi UDMR au adus România. În opinia senatoarei, prelungirea actualei guvernări și o nouă „reîmpărțire a ciolanului” va duce la falimentul României.
„O prelungire a actualei guvernări, cu sau fără rotativă şi o nouă reîmpărţire a ciolanului, reprezintă afundarea României în falimentul în care am fost deja aruncaţi de monstruoasa Coaliţie. Președintele Klaus Iohannis a promis că se va implica în rotativa PSD - PNL pentru ca ea să aibă loc corect”, a arătat Diana Șoloacă într-un comunicat de presă.
Diana Șoșoacă amenință că-și va spulbera adversarii
Senatoare dă asigurări că partidul său este pregătit de alegeri anticipate deși, potrivit ultimelor sondaje de opinii SOS România este în marja de eroare. Diana Șoșoacă crede că prin alegerile anticipate se va face curățenie în Parlament și că formațiunea sa este singura soluție pentru „re-suvernanizarea țării și reconstrucția economiei”. Ea dă asigurări că va spulbera „partidele trădătoare şi mincinoase pentru că românii s-au săturat să fie furaţi, minţiţi şi vânduţi la tarabă!”
„Partidul SOS România este pregătit pentru alegeri şi pentru a face curăţenie în Parlamentul României. Românii au acum o alternativă reală la mocirla clasei politice care îi minte din patru în patru ani ca să facă mereu aceleaşi lucruri: îndatorarea ţării, înstrăinarea resurselor, alungarea românilor să muncească în alte state şi jaf fără limite.
Partidul SOS România este singura cale pentru re-suveranizarea ţării şi pentru reconstrucţia economiei, pentru crearea condiţiilor necesare întoarcerii românilor acasă şi pentru ca românii loviţi de inflaţie şi de paragina actualei clase politice să aibă din nou o viaţă decentă la ei în ţară”, a mai transmis Diana Șoșoacă, în comunicatul de presă.
Partidul Dianei Șoșoacă este cotat la 1,5%
În ultimele sondaje de opinie, partidul condus de Diana Șoșoacă era cotat cu 1,5% în opțiunile de vot ale românilor. Conform unei cercetări INSCOP Research din perioada 5-19 februarie 2023, partidul SOS România era cotat sub partidul lui Victor Ponta, Pro România (2,4%), dar peste Partidul Verde (1,4%).
Pe de altă parte, potrivit analistului politic Ion Cristoiu, senatoarea Diana Șoșoacă ar fi cotată cu 10% în preferințele alegătorilor români pentru alegerile prezidențiale. Iar trendul său este ascendent, este de părere Ion Cristoiu.
Declarațiile lui Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a făcut o serie de comentarii cu privire la rotativa guvernamentală într-o conferință de presă, alături de cancelarul german Olaf Scholz. El s-a arătat sigur că partidele aflate la putere, PSD, PNL, UDMR, vor găsi resurse pentru a ajunge la o înțelegere politică.
„Eu cred că această rotație este posibilă și se va întâmpla. Nu cred că în momentul de față există o alternativă viabilă la această coaliție și partidele au înțeles, toate partidele au înțeles acest lucru. În același timp, această rotație, sigur, va veni cu probleme suplimentare care trebuie negociate. În măsura în care va fi nevoie, mă voi implica pentru a garanta stabilitatea și bunul mers al lucrurilor”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Șeful statului a mai spus că, în situația în care se va ajunge la alegeri anticipate, el va fi pregătit să asigure stabilitatea țării, până ce un nou parlament își va intra în atribuții și va desemna un nou premier.
„Dacă, ad absurdum, nu se întâmplă așa și lucrurile se îndreaptă spre o situație de așa-zise alegeri anticipate, care expressis verbis nu sunt prevăzute în Constituție, dar, evident, ele pot avea loc, complicat de ajuns acolo, atunci va fi decizia Coaliției și eu mă voi implica pentru a garanta stabilitatea țării, pentru a garanta un mers normal al lucrurilor publice. Până la urmă, alegeri vor fi, cel mai târziu la sfârșitul anului viitor. Încă o dată, eu cred că se va întâmpla rotația la conducerea Guvernului și sunt convins că această coaliție va merge mai departe. Cum va arăta acest lucru în detaliu vom vedea, însă nu sunt motive de îngrijorare. Nu vreau să dau exemple din vecinătatea mai apropiată sau mai îndepărtată, dar nu vom avea alegeri după alegeri, după alegeri, după alegeri. Deci România va fi guvernată și va rămâne o țară stabilă și prosperă”, a subliniat președintele.