Fabuloasa piatră preţioasă, a patra în lume ca valoare, i-a nenorocit pe majoritatea posesorilor ei.
Legenda spune că prima victimă a diamantului (Hope) Speranţa a fost un preot hindus. Piatra preţioasă, unul dintre ochii statuii care o reprezenta pe zeiţa Sita, a fost furată de sărmanul preot. A fost prins, torturat şi ucis în chinuri groaznice pentru fapta lui. Diamantul a fost furat din nou, spun legendele create în jurul acestui giuvaier, şi preluate de Charles Berlitz în lucrarea „Fenomenele stranii ale lumii“.
A reapărut în Europa în 1642, adus de un contrabandist francez care se numea Jean-Baptiste Tavernier. El a vândut diamantul contra unei sume enorme regelui francez Ludovic al XIV-lea. Dar fiul lui Tavernier şi-a bătut joc de bani. Câţiva ani mai târziu, contrabandistul francez a murit sfâşiat de câini turbaţi în timpul unei călătorii în Rusia. Capetele regale cad unul câte unul
Ludovic al XIV-lea a pus ca diamantul să fie reşlefuit, primind denumirea de France Bleu. Reducerea numărului de carate, de la 112 la 67,5, nu a ştirbit puterile malefice ale pietrei preţioase. Nicolas Fouquet, un membru important al Curţii regale, l-a împrumutat de câteva ori pentru a-l purta în diverse ocazii. A ajuns să fie închis, acuzat de deturnare de fonduri.
După 15 ani, a decedat în închisoare. Nici Ludovic al XIV-lea n-a avut o soartă mai bună: ruinat material şi politic, a murit lovit de o cangrenă. Şi fiii săi se vor stinge în floarea vârstei, cu excepţia unuia. Moştenitor al diamantului albastru, Ludovic al XVI-lea şi soţia sa, regina Maria Antoaneta, şi-au pierdut capul sub ghilotina „populară“ a Revoluţiei Franceze. Marie Louise, prinţesă de Lamballe, o apropiată a reginei, care mai obişnuia să poarte diamantul, a fost violată, torturată şi decapitată de poporul răsculat. Nici următorii posesori n-au noroc
În 1792, piatra preţioasă a dispărut dintre bijuteriile regale franceze, pentru a-şi face apariţia din nou, la un negustor de bijuterii londonez, Daniel Eliason, în 1812. Atunci nu se ştia exact dacă era vorba de France Bleu sau de bucata tăiată de Ludovic al XIV-lea. Cert este că următorul posesor, bijutierul danez Wilhelm Fals, a fost ucis de fiul său, Hendrik, pentru diamant. Şi Hendrik se va sinucide mai târziu. În 1830, bijuteria a ajuns la cel care îi va da numele sub care este cunoscut şi astăzi.
Henry Thomas Hope a plătit 150.000 de dolari, dar numai după îndelungi procese cu rudele l-a putut vinde, pentru a scăpa de faliment. În următorii ani, giuvaierul va schimba alţi câţiva proprietari, care au sfârşit tragic. Printre ei, francezul Jacques Colet, care se sinucide, şi prinţul rus Ivan Kanitowsky, care este asasinat. La începutul secolului al XX-lea, în 1908, sultanul turc a cumpărat diamantul Hope pentru Subaya, concubina sa preferată, dar el şi-a pierdut tronul.
INTERNAŢIONALIZARE Blestemul traversează Atlanticul
Giuvaierul a ajuns în mâinile magnatului american al finanţelor Ned Mc Lean, pentru suma de 154.000 de dolari. La scurt timp, fiul său Vincent moare întrun accident de maşină, iar fiica sa - în urma unei supradoze. Soţia lui Mc Lean cade şi ea în patima heroinei şi moare într-un azil, în 1947. Nepoţii ei moştenesc piatra preţioasă. Printre ei era şi Evalyn, în vârstă de doar cinci ani. Douăzeci de ani mai târziu, Evalyn este găsită moartă, în apartamentul său din Dallas.
Giuvaergiul newyorkez Harry Winston preia în 1947 diamantul Hope, pe care îl cedează muzeului Smithsonian, în 1958. Poştaşul care a preluat coletul pentru a-l transporta la celebrul muzeu, James Todd, este lovit de un camion şi îşi pierde un picior. Soţia lui suferă un atac de inimă, iar câinele îi moare strangulat de propria lesă. Dar necazurile poştaşului n-aveau să se sfârşească aici: casa în care se mutase este distrusă de un incendiu până la temelie. Diamantul Hope, estimat în prezent la 250 de milioane de dolari, se află şi acum la muzeul Smithsonian.