Medicul Gabriel Diaconu scrie pe contul său de Facebook despre actualele campanii de responsabilitate socială din România, derulate de marile corporații, o piață pe care o estimează la jumătate de miliarde de euro și despre care spune că este „un mare uger, iar posesorul o mare vacă de muls.”
Fost jurnalist și actual medic psihiatru, Diaconu lansează acuzații dure la practicile folosite de marile corporații susținând că apelează la cauza omului necăjit, uitat sau ignorat de autorități, pentru a face profit.
„Acesta este noul val. Aceasta este noua doctrină. Acolo unde înainte aveai politrucul de la capătul robinetului cu bani de la stat, avem acum capriciile managerului de proiect, încoronatul generozității terților. Ca orice nouă religie, zeloții sunt pregătiți de orice, de la atacul celor sceptici, la demonizarea celor văzuți ca inamici, până la tactici de gherilă, asta însemnând propagandă, intimidare, amenințări. Iei, la capătul distal, cauza omului necăjit, omul uitat, omul ignorat de autorități, victima perfectă. Ți-aduci aminte de dictonul lui Caranfil: ”mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”. Și devii profesionist.
Piața de CSR (responsabilitate socială a corporațiilor/ poți să reinvestești 20% din profit în diverse proiecte) în România e undeva la o jumătate de miliard de Euro. Teoretic arată ca un mare uger, posesorul o mare vacă de muls, deștepții arată ca mici arhangheli, cu tot cu aripi, grabnic dornici să ia banii respectivi și din ei să împlinească visuri la cheie. Procedurile de auditat sunt cică ferme, transparente și imposibil de fraudat. E genul de replică seacă pe care ți-o dă oricine va fi întrebat despre practicile de fundraising/ re-investiție în ”proiecte”. Cine va îndrăzni să ia un ONG la rost, din punct de vedere fiscal, câtă vreme legislația le e favorabilă? Ei n-au cenzor de achiziții câtă vreme pot produce facturi pentru asta, n-au SEAP, merg pe alt algoritm de cost control. E atât de trandafiriu totul că-ți vine să plângi. Atâți oameni minunați. Atâți voluntari. Dacă prin voluntari înțelegi oameni de muncesc gratis, ai să găsești câțiva. Dacă te uiți la voluntarii salariați, chiar dacă-ți pare cacofonic poți să fii sigur că ei există. Cine n-ar vrea să facă voluntariat pentru 4 - 5 mii de Euro pe lună. Devine o slujbă mai profitabilă decât cea a unui prim-ministru.
Și pentru că devii efemer stăpân peste un oarecare capital capeți convingere. Convingerea fundamentală este că tu vei schimba lucrurile în bine. E o convingere simplă. Doar că nu e simplu să faci binele. Binele e elusiv, ascuns, oamenii nu sunt buni, practicile nu sunt bune, nici măcar nu e clar tot timpul ce vor oamenii, dacă vor măcar ceva bun. Așa că începi să te cerți. Începi să bați tingirea. Începi să te iei de rever cu diverși/ diverse. După care, în numele eticii și-al bunelor practice, începi să practici subtile forme de șantaj. Începi să practici diverse lucruri de care-ți aduci aminte foarte bine din perioada anterioară corporatistă. Elimini pe cine nu-ți convine de lângă tine. Tinzi să aplici politici de monopol, că doar la nivelul ăsta n-o să te întrebe nimeni de monopol. Dacă tu ai venit să văruiești spitalul și nu-ți place bodyguard-ul îi spui managerului că bodyguardul pleacă sau nu mai dai cu var. Te trezești cu surplus de bani. Banii trebuie justificați. Sau te trezești că-ți mai trebuie bani. Asta e un pic mai greu. Ca să faci rost de bani, știe totul omul, îți trebuie o criză. Ca să faci bani în criză trebuie să te poziționezi de partea corectă. Trebuie să le dai oamenilor sentimentul de criză, și crimă, iminente. Îți trebuie o față umană care să fie luată drept țintă, preferabil de câți mai mulți. Ce fel de înger ai fi tu fără un demon de exorcizat?
Nu, nu există scrupule. Nu există regrete. Ce contează că, treptat, ți se adună nu doar o mică liotă de exaltați care și-ar da și buletinul pentru tine. Ți se adună și o reputație de gung-ho, de radicalism, de practică violentă a atributului de ”bine”.
Între timp alți oameni, în căutare de ”acel” moment forex în care să facă niște bani în plus, căci din presă se trăiește din ce în ce mai greu, nu văd paiele de-atâtea bârne. Aș putea să-i iau la rând. Oameni care au abandonat neutralitatea unui pseudo-activism în care singura preocupare rămâne să rămână de partea ”corectă” (vezi profitabilă, sigură) a poveștii. Căci adevărul nu e profitabil financiar”, a scris Diaconu pe Facebook.