Diaconescu, girat de un scriitor de romane poliţiste?

Ieri, premierul Victor Ponta a anunţat că licitaţia pentru Oltchim se anulează, dând totodată unele detalii despre investitorul misterios care s-ar afla în spatele lui Dan Diaconescu.

Astfel, nu ar fi vorba nuici de o companie rusească, nici de vreun investitor local, cum a speculat presa, ci de un cetăţean olandez care scrie romane poliţiste.

Ponta a spus că "persoana olandeză, care într-un document emis Eximbank anunţă că deţine 45 de milioane, e o persoană care nu are niciun fel de cont, nu mai are domiciliul în Spania, ultima oară avea domiciliul în Spania. E scriitor de romane poliţiste şi semnează cu pesudonimnul Ed Sanders", scrie gandul.info.

Premierul nu este însă singura persoană care a avut acces sau informaţii despre actele prin care Diaconescu încearcă să dovedească faptul că este susţinut de un investitor.

Realizatorul a făcut turul televiziunilor arătând moderatorilor tv acte cu caracter confidenţial.

Dan Diaconescu i-a arătat jurnalistului Robert Turcescu corespondenţa purtată cu investitorul misterios care spunea că ar dori să se implice în privatizarea Oltchim. Iată la ce concluzii a ajuns realizatorul tv. "DD n-are cele 45 de milioane de euro. Are însă în spate oameni care urmăresc atent desfăşurarea evenimentelor şi e foarte posibil să-i finanţeze preluarea combinatului. Posibilii finanţatori nu sunt romani şi nici occidentali. Nu vor doar Oltchim, ci mult mai mult", scrie acesta pe contul său de Facebook.

Potrivit lui Robert Turcescu, există hârtii semnate şi parafate de oficiali ai statului român care arată ca simulacrul de privatizare a Oltchim s-ar fi putut evita dacă era luată în considerare discuţia cu un investitor puternic.