Dezvoltator imobiliar dat în judecată

PRAHOVA. Un ploieştean cere în instanţă returnarea avansului de 2.000 de euro pe care l-a achitat unui dezvoltator imobiliar.

Un ploieştean a dat în judecată dezvoltatorul cartierului rezidenţial Primăvara pentru a-şi recupera avansul de 2.000 de euro, achitat pentru o vilă a cărei construcţie ar fi trebuit finalizată luna aceasta. Dezvoltatorul imobiliar a refuzat să returneze banii pe motiv că i-au fost blocate conturile din cauza crizei financiare. Lucrări abandonate

În decembrie 2007, Daniel Grigore, angajatul unei companii multinaţionale, a achitat un avans de 2.000 de euro pentru cumpărarea unei vile de 220.000 de euro în cartierul rezidenţial Primăvara, din Ploieşti. Casa trebuia să fie ridicată până la începutul lunii martie a acestui an. „Am semnat un contract de rezervare pentru vânzarea uneia dintre casele care se construiesc într-un aşa-zis ansamblu rezidenţial. Am plătit avansul, însă, de o foarte bună perioadă de timp, firma Alb Trading din Ploieşti, dezvoltatorul proiectului, nu a mai lucrat la ansamblu deloc.

Am cerut explicaţii, fiind evident faptul că nu vor putea termina casa la timp, aşa cum era prevăzut în contract”, povesteşte Daniel Grigore. Pentru că nu a primit nicio informaţie concretă privind stadiul lucrărilor, ci doar promisiuni vagi, ploieşteanul a cerut returnarea avansului, însă fără succes. Mai mult, clientul a intrat în panică după ce firma Alb Trading a dispărut din Ploieşti. „Abia am reuşit să dau de ei prin Bucureşti, iar de trei luni nu mi-au mai răspuns nici măcar la telefoane. Încă de anul trecut le-am transmis o somaţie de plată, dar nu am văzut niciun ban”, susţine ploieşteanul. Conturi blocate de criză Săptămâna trecută, sătul să mai aştepte o reacţie din partea dezvoltatorului imobiliar, Daniel Grigore l-a acţionat în instanţă. „Actele au fost înaintate către judecătorie, în Bucureşti. A durat destul de mult să le legalizez. Cer blocarea conturilor până la recuperarea prejudiciului, penalităţilor de întârziere şi plata cheltuielilor de judecată”, afirmă Daniel Grigore. De partea cealaltă, reprezentanţii companiei Alb Trading promit returnarea banilor.

„Din păcate, noi vrem să înapoiem avansul clientului nostru, dar este imposibil acest lucru. Din cauza unor dificultăţi financiare, firma noastră are conturile blocate. Când situaţia se va remedia, cu siguranţă ne vom achita datoria”, explică Cecilia Stroe, asistent manager Alb Trading. „Faptul că au conturile blocate probabil că îi va afecta şi pe alţi clienţi. Oricum, procesul cu ei va continua şi voi fi trecut probabil pe lista creditorilor, care vor trebui să stea la rând pentru recuperarea datoriilor. Probabil că în final îmi vor da o bucată din casa pe care nu au mai construit-o”, conchide Daniel Grigore.

"De trei luni nu mi-au mai răspuns nici măcar la telefoane. Încă de anul trecut le-am transmis o somaţie de plată, dar nu am văzut niciun ban." Daniel Grigore, păgubit