Ies la iveală noi detalii incredibile în scandalul în care este implicată firma Hexi Pharma. Un medic microbiolog important, care a dorit să rămână anonimă, a povestit pentru jurnaliștii GSP o întâlnire cu Flori Dinu, directorul companiei condusă de Dan Condrea.
Potrivit Tolo.ro, femeia spune că managerii de spitale iau 30% din contracte și o parte din bani îi dau partidelor, care îi numesc și îi mențin în funcție.
De altfel, într-o intervenție la B1 TV, jurnalistul Cătălin Tolontan, a spus că că în acest caz este vorba despre o filieră clasică.
”E o filieră clasică. Miza e mai puțin clasică în sensul că miza reprezintă multiplicarea infecțiilor nosocomiale din spitale, rezultatul final, profund și ultim al acestei operațiuni de șpagă. E vorba și de filiera politică. Avem o mărturie amplă a unui om care are o mare experiență în această zonă, un medic crescut la școala veche și bună a Institutului Cantacuzino, care a lucrat apoi un deceniu la un mare spital de urgență din București și a avut curajul să vorbească. Nu și-a dat numele, e adevărat, însă mărturia lui este pur și simplu îngrozitoare, prin luciditate, pentru că el descrie că 30% din banii din valoarea contractuloui ajung în cele mai multe cazuri la directorul de spital, la managerul de spital și apoi la o listă întreagă pe care se află directorul medical, epidemiologul, șeful comisiei de licitații, chiar și asistenta șefă. Lucrurile astea se corelează cu foarte multe dintre chestiunile pe care le-am aflat mai demult din interiorul fabricii și a firmei Hexi Pharma, dar și din alte surse”, a afirmat jurnalistul GSP, Cătălin Tolontan.
Totodată, Cătălin Tolontan mai spune că medicii din spitale au povesit că există mărutii scrise ale managerilor de spitale în care se precizează că anumiți medici le cereau cu prioritate produse Hexi Pharma.
”De ce cereau explică microbiologul. Printr-o filieră de asistente-șefe de multe ori, medicii sunt coordonați astfel încât să existe o vionță aaparentă pentru a solicita dezinfectanții respectivi. Vorbim despre cine dădea mai mult. De fapt, dialogul care deschide interviul este simplu: Flori Dinu, directorul general de la Hexi Pharma, omul despre care se știa că ea ținea legătura cu spitalele și cu mediul sanitar, în general, și nu Dan Condrea, îl întreavă pe microbiolog ”Cât v-a dat Anios” (care e cel mai mare producător din lume). ”Eu vă dau dublu”. Asta era mentalitatea. Practic suntem în fața unei filiere”, a mai adăugat gazetarul.
Citește mai multe pe Tolo.ro