Dezvăluiri. Confecții de lux în fabrici ilegale. Industrie paralelă pe teritoriul României | VIDEO
- Petrisor Cana
- 13 iulie 2020, 14:06
În primul dintre cele două dosare, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, polițiștii specializați în investigarea criminalități economice au efectuat 35 de percheziții domiciliare în București și în județele Ilfov, Ialomița, Vâlcea, Dolj, Cluj.
Activitățile vizează o grupare bănuită de evaziune fiscală prin achiziții intracomunitare de mărfuri, în special materiale textile, aprovizionate din spațiul comunitar. Mărfurile erau ulterior prelucrate și comercializate online și prin intermediul firmelor de curierat ca produse finite (articole vestimentare), fără a fi declarate și achitate către bugetul de stat taxele și impozitele rezultate din aceste operațiuni comerciale.
Prejudiciul estimat este de aproximativ 3.000.000 de euro.
Pentru sustragerea de la realizarea unor eventuale controale ale autorităților fiscale și judiciare, dar și pentru disimularea adevăratei proveniențe a materiilor prime și a veniturilor ilicite obținute din activitățile evazioniste, membrii grupării ar fi acționat în numele unor societăți comerciale de tip fantoma. Prin intermediul acestora, folosind transferuri succesive, ar fi reușit să-si însușească banii proveniți din activitatea infracțională.
Gruparea în cauză a acționat în perioada 2016 - 2020, realizând activitatea infracțională prin intermediul a 27 de societăți comerciale, în numele cărora se comercializau articole vestimentare în mediul on line, care se livrau prin intermediul firmelor de curierat cu plata ramburs. Ulterior, sumele astfel încasate erau transferate succesiv și retrase în numerar de la bancomatele unor unități bancare și însușite de membrii grupării.
În cel de-al doilea dosar în care polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează 14 percheziții există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2019-2020, mai multe persoane au pus în aplicare un mecanism evazionist, în scopul obținerii de avantaje de natură fiscală (TVA și impozit pe profit datorate statului), prin comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, în cadrul activității de „import-cargo” derulată de prin intermediul a 7 societăți comerciale.
Activitatea infracțională a constat în derularea unui circuit de tranzacții comerciale fictive cu articole de îmbrăcăminte, textile, încălțăminte, jucării și articole de uz casnic, de proveniență din import (Turcia și China), la comanda unor clienți/beneficiari reali din România.
Bunurile erau transportate în regim de grupaj/cargo (mai multe colete pentru diverși beneficiari, în același transport), pe rutele Turcia – România, respectiv China – România (Portul Constanța) și valorificate în final fără întocmirea de documente fiscale sau prin întocmirea acestora fără conținut real privind valoarea de vânzare și cumpărătorul efectiv.
Astfel, pe fondul cererilor de mărfuri din import (Turcia și China) formulate de către clienții/beneficiarii finali care activau în mod real în diverse centre comerciale din România, dar care nu optau sau nu dețineau capacitatea financiară și logistică de a efectua importul în mod direct, societățile comerciale importatoare, controlate membrii grupării, s-ar fi interpus a fi furnizori pentru respectivii clienți.
În perioada ianuarie – octombrie 2019, prin intermediul celor 7 societăți comerciale au fost efectuate 82 de importuri, cu o valoare declarată în vamă în sumă totală de 12.577.721 lei (2.977.067 USD).
Concomitent cu întreruperea activității de import prin intermediul acestor societăți comerciale, persoanele care coordonau în fapt societățile ar fi conceput și pus în aplicare un nou mod de operare, prin intermediul căruia mărfurile de import, origine Turcia, erau introduse în țară și livrate beneficiarilor.
Astfel, a fost creat un circuit scriptic, fictiv, al documentelor pe ruta Turcia – Bulgaria – România – Ungaria – România – Bulgaria. În final, bunurile care se aflau în tranzit vamal sau intracomunitar în România erau descărcate ilegal în țară și livrate fără documente de proveniență clienților/beneficiarilor care le comandaseră.
Până în prezent, au fost identificate 20 de astfel de transporturi. Prejudiciul estimat în cauză este de 3.000.000 de euro.
Cele două grupări utilizau aceeași bază logistică de societăți cu un comportament de tip fantomă.
Acțiunea, coordonată de Direcția de Investigare a Criminalității Economice, este realizată cu sprijinul polițiștilor specializați în investigarea criminalității economice din cadrul D.G.P.M.B., I.P.J. Ilfov, I.PJ. Ialomița, I.P.J. Dolj, I.P.J. Vâlcea, I.P.J. Cluj, specialiști criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, luptători S.I.A.S., precum și inspectori din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.