Un film românesc, cu un scenariu aparte, își face loc curând pe ecrane. Cel puțin un episod extrem de dur are corespondent în realitate. Despre el, doi regizori au făcut dezvăluiri cutremurătoare.
Filmul Scara, care va apărea în următoarea perioadă pe ecrane, aduce în atenția publicului momente din timpul celebrei mineriade din 13-15 iunie 1990. Atunci, au fost oameni bătuți și schilodiți. Pentru un actor, foarte cunoscut la vremea respectivă – Dragoș Pâslaru, a fost sfârșitul. Sfârșitul vieții artistice și începutul vieții de slujitor al lui Dumnezeu.
Înainte de a scrie despre film care, după cum a anunțat regizorul Vlad Păunescu, va fi difuzat în marile teatre din țară, am să descriu sângerosul episod de la mineriadă și ce s-a aflat despre el.
Vânătoarea de oameni din centrul Bucureștiului
Protestele din Piața Universității din perioada mai-iunie 1990, proteste care s-au transformat într-un fenomen împotriva comunismului pe care președintele Ion Iliescu dorea să-l continue în România mai cu „față umană”, s-au terminat sângeros. Minerii au fost chemați la București ca să facă ordine. Și au făcut, cu bâtele.
Incitați de grupuri ale puterii regimului Iliescu, minerii au lovit bucureșteni aflați pe străzile din centrul Bucureștiului. Trebuiau pedepsiți „golanii” și „legionarii”, așa cum se spunea des la TVR. Ei destabilizau țara, spunea președintele Iliescu în cuvântările sale. Aveau, însă, și de vânat persoane care se făcuseră remarcate pe timpul protestelor în balconul Universității. Una dintre ele a fost studentul Marian Munteanu. A existat, însă, și un actor, critic vehement a instaurării „comunismului cu față umană”.
Actorul era Dragoș Pâslaru de la Teatrul Nottara. Tânăr, frumos și hotărât, el făcuse un rol memorabil în filmul lui Constantin Vaeni Drumeț în calea lupilor”. Îl jucase pe liderul legionarilor Horia Sima.
Dragoș Pâslaru era în 1990 unul dintre cei mai virulenţi intelectuali anticomunişti. A fost una dintre vocile cele mai sonore ale Pieţei Universităţii, participând la mitingul-maraton de acolo şi la toate conferinţele şi adunările nou-înființatei formațiuni antisistem Alianţa Civică.
El, „legionarul”, trebuia prins și pedepsit. Minerii l-au găsit în 14 iunie, pe stradă, și l-au bătut groaznic. L-au băgat în comă. Numai priceperea medicilor și Dumnezeu l-au readus la viață. Ca și în cazul lui Marian Munteanu, niciun procuror, niciun polițist nu i-au identificat pe cei care l-au tocat în bătaie, nimeni nu a răspuns pentru această faptă, ușor de încadrat la tentativă de omor.
Scenariul criminal, gândit pentru linșarea unui actor protestatar
De curând, doi importanți regizori, Constantin Vaeni și Vlad Păunescu, au vorbit despre episodul vânării lui Dragoș Pâslaru și „pedepsirii” lui de către gloata de mineri.
La vremea respectivă, ziariștii independenți au surprins imagini cu mineri care aveau în mână foi A4 cu fotografia lui Dragoș Pâslaru în rolul lui Horia Sima din filmul regizat de Constantin Vaeni. Aceleași postere, cu actorul îmbrăcat în haina de piele, specifică legionarilor, erau lipite și pe unele mașini cu mineri.
Acum, și Constantin Vaeni și Vlad Păunescu și-au exprimat convingerea că nu a fost întâmplătoare difuzarea poza lui Dragoș Pâslaru. Totul a fost gândit ca să se susțină teoria lui Ion Iliescu că Piața Universității era infiltrată de legionari care instigau poporul.
Fotografia lui Dragoș Pâslaru în rolul lui Horia Sima a apărut mare, pe prima pagină a unui important ziar central de atunci, care și-a declarat prin articole simpatia pentru acțiunile minerilor. Această poză a fost multiplicată ca afișe și distribuită în București minerilor sosiți cu trenurile în zorii zilei de 14 iunie, „ca să facă ordine”. În baza ei a fost reperat pe stradă actorul și bătut până aproape de moarte.
Nici până azi nu se știe cine a „sugerat” conducerii marelui ziar să publice fotografia cu legionarul Horia Sima, alias actorul Dragoș Pâslaru. Cum nu se știe nici cine a multiplicat ca afișe această poză și a distribuit-o mierilor. La vremea aceea încă nu se găseau xeroxuri pe toate drumurile.
De la actorie, la călugărie
Dragoș Pâslaru și-a revenit cu greu din comă și din traume. Când a făcut-o și a părăsit Spitalul de Urgență Floreasca, actorul a fost întrebat de un jurnalist despre jertfa sa civică, dacă este un erou al acestui popor. Răspunsul lui a fost spontan: „Erou, eu?! Adevăraţii eroi sunt doar cei de sub iarbă...”
După câteva luni de zile, actorul a renunțat la teatru, la familie și s-a retras la mânăstire. S-a călugărit. A devenit părintele Valerian, un umil călugăr de la Mânăstirea Frăsinei din județul Vâlcea. După 3 ani s-a retras la mânăstirea Pătrunsa, în vârf de munte. Acum are 70 de ani și și-a dat acordul prietenului său de o viață, regizorul Vlad Păunescu, să includă în filmul său „Scara” secvențe din ceea ce i s-a întâmplat la Mineriada din anul 1990.
Un film interesant și pentru vechea și pentru noua generație
Regizorul Vlad Păunescu a povestit duminică, în emisiunea Florentinei Fântânaru de la Antena 3, despre reîntâlnirea cu prietenul său, părintele Valerian, cândva colegul lui de platou Dragoș Pâslaru. A spus că i-a făcut o vizită la schit, ca să îi arate scenariul filmului Scara, că-i afle părerea și să-i obțină acceptul.
După ce a citit textul, părintele Valerian i-a spus că e bine venit filmul, care ar putea fi interesant și pentru vechea și pentru noua generație. Și-a dat acceptul.
„Prietenul meu, îl slujește acum pe Dumnezeu ca să ne apere pe noi. Nu este un film autobiografic, nu ne-am propus să transpunem viața lui pe ecran. Am profitat de viața lui, da, pentru a aduce pe ecran revoluția, mineriada, distrugerea bisericilor în perioada comunită. Și pentru a cere ca vinovații să fie aduși în fața justiției, că noi n-am aflat încă adevărul.
Mă revoltă foarte tare minciuna si am căutat ca prin acest film să deblochez mințile celor care refuză să vadă adevărul. Filmul Scara este dedicat tuturor creatorilor de frumos”, a spus regizorul Vlad Păunescu.