“A murit aseară în apartamentul său, iar decesul a fost anunţat de către prietenii apropiaţi”…
Astfel titra „The New York Times“ în 1971, ştirea completă fiind: “Paris, 10 ianuarie. Gabrielle (Coco) Chanel, una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului XX, a murit aseară în apartamentul său de la Hotelul Ritz, la vârsta de 87 de ani”.
Cuibuşorul ei
Apropiaţii celebrei creatoare de modă au declarat că “decesul a survenit în linişte şi în ultimele zile nu au fost semne care să indice existenţa unor probleme de sănătate”. Moartea a surprins-o pe creatoare în toiul muncii la o nouă colecţie vestimentară care ar fi trebuit prezentată la începutul primăverii. Presa americană amintea că, în lunga sa carieră, Chanel a dominat scena modei şi a pus pe picioare patru afaceri: o casă de modă, un business cu textile, un laborator de parfumuri şi un atelier pentru bijuterii accesorizate, toate acestea având peste 3.500 de angajaţi. Apartamentul lui Coco Chanel din Paris a rămas exact aşa cum l-a lăsat când a murit, în 1971. Deşi nu este deschis publicului, o jurnalistă de la cotidianul britanic „The Telegraph“ a reuşit nu demult permisiunea de a vizita ceea ce Coco Chanel numea „cuibuşorul ei“.
“Două statui ale unor sclavi negri mă direcţionează către camera ei de zi şi sunt uimită de statuile aurite de lângă şemineul de marmură; extravagantul birou Louis XV pe care sunt împrăştiate cărţi de ghicit şi imensul candelabru pe care sunt întipărite iniţialele ei bine-cunoscute“, scria jurnalista britanică în „The Telegraph“.
“Vine domnişoara”
Chanel a lăsat şi „urme“ care te duc cu gândul la iubiţii ei - industriaşul englez Arthur „Boy“ Capel, Igor Stravinsky şi cel de-al doilea duce de Westminster, Hugh „Bendor“ Grosvenor, cel mai bogat om din Europa. „A absorbit cultură de la fiecare dintre bărbaţii cu care a fost“, spune Marie-Louise de Clermont-Tonnerre, directorul internaţional de PR al casei Chanel, citată de „The Telegraph“. Directoarea arhivelor Chanel, Marika Genty, spune că Chanel n-a ţinut niciodată la valoarea unui obiect. Poate chiar de aceea în apartamentul ei există o mulţime de lucruri pe care le-a cumpărat din anticariate sau de la diferite licitaţii. Astfel, în mijlocul unei camere în care predomină auriul şi care este ornată cu oglinzi spaniole din secolul al XIX-lea, există o măsuţă simplă, ţărănească, din lemn.
În acest apartament nu există pat. Chanel avea întotdeauna o cameră rezervată vizavi, la Ritz. „Obişnuia să ajungă aici în fiecare dimineaţă la ora 11.00“, spune Marie-Louise de Clermont- Tonnerre. „Portarul hotelului suna şi spunea: Vine domnişoara!, exact aşa cum facem şi noi acum când vine Karl (n.r.- Karl Lagerfeld)”, adaugă ea. Numai că pentru Coco era angajată o cameristă care trebuia să dea cu Chanel no. 5 în toată casa, în pregătire pentru venirea ei. Chanel a ţinut mult la simbolurile ei preferate. Pe masă, pe picioarele scaunelor, în lemn sau în marmură sunt sculptate două motive foarte dragi creatoarei: leii şi grâul. „Era în zodia leului şi credea foarte tare în astrologie“, spune Marie- Louise de Clermont-Tonnerre. „De aceea există lei peste tot. Chiar şi pe piatra ei de mormânt din Lausanne există cinci lei“, adaugă ea.
Plin de artişti
„Locul era de cele mai multe ori plin de artişti, actriţe şi oameni din înalta clasă - Cocteau, Dali, Romy Schneider, Jeanne Moreau şi Madame Pompidou obişnuiau să vină aici foarte des“, spunea PR-ul casei Chanel, citată de cotidianul „The Telegraph“. Aceasta mai povestea că pe măsură ce înainta în vârstă, Chanel se simţea tot mai singură. Într-o seară, de Anul Nou, şi-a dorit atât de mult ca invitaţii să mai rămână cu ea, încât în timp ce îi conducea se oprea pe fiecare treaptă a scării şi mai spunea câte o anecdotă. Astfel, invitaţilor le-a luat mai mult de o oră să ajungă până jos…
Apartamentul, cumpărat de Chanel în 1920, găzduieşte încă magazinul de la parter, camerele de lucru pentru colecţiile haute-couture - unde 100 de cusătorese încă mai lucrează de mână - şi ceea ce este acum biroul designerului Karl Lagerfeld. După ce Coco a murit în somn la vârsta de 87 de ani, brandul nu a mai avut acelaşi succes până în 1983, când a fost angajat Lagerfeld. Acesta vizitează apartamentul lui Coco Chanel de fiecare dată când are nevoie de inspiraţie, iar colecţiile lui păstrează aerul creaţiilor Chanel de altădată.