Jurnalistul Cornel Nistorescu face niște acuzații explozive la adresa Serviciului Român de Informații, într-un articol publicat, vineri, în "Cotidianul". El susține că SRI patronează o rețea de bordeluri din Capitală, unde clienții VIP sunt filmați și apoi șantajați.
"SRI a devenit autoritatea naţională autorizată în materie de combatere a corupţiei, cu atribuţii atît pentru intern, cît şi pentru extern. Pentru intern: Serviciul şi-a asumat coordonarea a peste 100 de societăţi comerciale, inclusiv case cu statut de bordeluri din zona Bulevardului Decebal (unde sunt surprinşi şi înregistraţi diplomaţi, turişti sau politicieni şi oameni de afaceri români). Materialul obţinut este folosit la şantajarea acestora, iar sumele încasate, pentru derularea altor operaţiuni sub acoperire. Societăţile comerciale sub acoperire erau ajutate să cîştige contracte. Patronii care refuzau colaborarea erau trecuţi pe lista neagră. Cei care colaborau erau sprijiniţi şi, în unele cazuri, ajutau cu preluarea în consiliile de administraţie a unor membri ai Comisiei speciale de control şi supraveghere a SRI. La extern: Serviciul a primit misiunea de a sprijini investiţiile puterilor străine din state partenere sau membre UE. La fel, Serviciul a primit sarcina să sprijine marile companii multinaţionale implicate în exploatarea resurselor. Adică Exxon, Gold Corporation, Schweighofer, OMV, etc." scrie jurnalistul în Cotidianul.