Bugetul pe 2011 a trecut de comisiile parlamentare

Comisiile reunite de buget-finanţe au adoptat astăzi cu raport favorabil bugetul de stat pe 2011. Parlamentarii au dezbătut proiectul în ultimele trei zile. Mâine, raportul va ajunge în plen. "Sunt convins că şi în plen vom avea un vot favorabil. Suntem pe drumul cel bun", a comentat ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu.

Raportul a fost adoptat de Comisiile de buget-finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor cu 25 voturi "pentru" şi 21 voturi "împotrivă". Partidelor puterii nu le-a fost greu să adopte proiectul în această fază, după ce în urmă cu două săptămâni, printr-o modificare a regulamentului Camerei Deputaţilor, şi-au asigurat majoritatea în comisiile de buget-finanţe. După adoptarea proiectului, opoziţia a continuat să critice modul în care guvernul vrea să cheltuiască banii în 2011. "Am spus-o şi o repet: proiectul de buget nu are nicio legătură cu realitatea din România", a spus astăzi Eugen Nicolăescu, deputat PNL. "În 2011 se vor putea face împărţiri de fonduri în mod discreţionar. Mai rău ca în acest an nu a fost niciodată", a afirmat social-democratul Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor. Dezbaterile pe buget de astăzi s-au desfăşurat cu greutate. Pe ordinea de zi s-au aflat bugetele Ministerului Finanţelor, Ministerului Muncii, Ministerului Culturii, Secretariatului General al Guvernului, precum şi proiectul de buget al asigurărilor sociale de stat pe anul 2011.

Ieri, după câteva blocaje, au fost aprobate bugetele de anul viitor pentru Senat, Camera Deputaţilor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Mediului şi Pădurilor, Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Ministerului Apărării Naţionale.