Luni 24 august, începând cu ora 10 dimineața va avea loc o ședință publică de dezbatere a proiectului de Lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes national și condițiile implementării rețelelor 5G. Dezbaterea va avea loc în sistem de videoconferință și este organizată de Ministerul Transportului, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC).
Dezbaterea reprezintă o continuare a consultării publice asupra proiectului de Lege, lansată de minister în data de 4 august. Proiectul de lege este unul de cea mai mare importanță, el urmând să asigure cadrul legal pentru dezvoltarea viitoarelor rețele 5G în România.
Prin măsurile avute în vedere în cadrul proiectului se urmărește reducerea riscurilor la adresa securității naționale și apărării naționale, prin instituirea unui regim de autorizare a producătorilor de echipamente, tehnologii și soft care vor fi utilizate în cadrul infratructurilor informatice și de interes national, precum și în rețele 5G. Conform proiectului, autorizarea se va face prin decizie a premierului, în baza unui aviz conform care ar urma să fie eliberat de CSAT.
Proiectul face referire nu doar la echipamentele, tehnologiile și programele de soft care vor fi utilizate pe viitor în construirea rețelelor 5G, ci și la cele aflate în utilizare la data intrării în vigoare a legii și prin care s-ar asigura servicii 5G. Dacă producătorii lor nu vor obține autorizarea prevăzută de noua lege, aceste elemente de infastructură de telecomunicații vor putea fi utilizate pentru o perioadă maximă de 5 ani.
Ordinea de zi a dezbaterii publice de luni cuprinde prezentarea proiectului de lege și discutarea observațiilor și propunerilor de modificare a acestuia. La dezbatere pot participa instituții publice, organizații civice și orice persoană interesată. Ei se pot înregistra prin completarea, până luni, 24 august, la ora 8 dimineața a formularului disponibil la adresa https://bit.ly/dezbatere24082020.