Cum trăiţi din 450 de lei pe lună?

Promisiunea guvernanţilor: salariile nu vor scădea sub 600 de lei. Când au primit însă prima leafă diminuată cu 25%, unii bugetari s-au văzut nevoiţi să-şi facă traiul şi din 450 de lei. Cum credeţi că se descurcă?

"Niciun salariu nu va coborî sub 600 de lei. Am decis să nu fie afectată pensia socială minimă garantată de 350 de lei. Nicio pensie nu va coborî sub nivelul de 350 de lei şi această măsura va fi asigurată prin buget. Nu va fi afectat venitul minim garantat, dar el va fi restrâns şi aplicat doar acelor persoane care sunt în nevoi", declara premierul Emil Boc, la sfârşitul lunii, când se anunţaseră deja scăderile salariale cu 25%, iar guvernanţii încercau să-i calmeze pe angajaţii de la stat. Fluturaşele de salariu contrazic declaraţiile premierului. Astfel că cei care până la 1 iulie câştigat de exemplu un salariu net de 800 de lei, au ajuns ca acum, în august să ia o leafă şi sub 500 de lei. "S-au redus sporurile, dar s-a aplicat şi reducerea de 25%. Am a ajuns să câştig acum 450 de lei. Mai rău ca acum trei ani. Nu ştiu cum să trăiesc din această sumă", mărturiseşte Olga, angajată la o primărie de comună. Cunoaşteţi bugetari care câştigă mai puţin de salariul minim pe lună după scăderea de 25%? Spuneţi-ne ce economii faceţi pentru a rezista o lună de zile cu mai puţin de 600 de lei?