În timp ce statele europene pun deja în aplicare planurile anticriză, Guvernul Boc încă se gândeşte la măsurile care trebuie adoptate pentru a scăpa de problemele provocate de ea.
Fără un buget pentru 2009, fără măsuri concrete de sprijin a sectorului privat, singura soluţie care pare să se concretize, la îndemnul preşedintelui Traian Băsescu, este îngheţarea salariilor bugetarilor pentru o perioadă de 6 luni.
Potrivit estimărilor, îngheţarea salariilor va aduce o economie la bugetul de stat de 875 de milioane de euro, dintr-un PIB estimat pentru 2009 de 144,755 de miliarde de euro.
Analiştii spun că aplicarea acestei măsuri ar reduce presiunea asupra bugetului de stat, lucru care se va resimţi în economia reală. De cealaltă parte a baricadei, miniştrii sociali-democraţi au solicitat creşterea contribuţiilor sociale cu 3,3% pentru a putea susţine majorarea salariilor bugetarilor şi a pensiilor.
Astfel, în timp ce în interiorul coaliţiei de la guvernare PSD-PDL au loc o serie de fricţiuni care răcesc relaţiile dintre cele două partide, organizaţiile sindicale din învăţământ şi sănătate se pregătesc de mişcări de protest.
Germania la al doilea plan anticriză
În timp ce noul guvern de la Bucureşti tot împarte funcţiile politice în administraţie, guvernul german a aprobat , ieri, al doilea program de susţinere a economiei, în valoare de 50 de miliarde de euro (cea mai mare sumă-ajutor după cel de-al Doilea Război Mondial). Programul include investiţii în infrastructura, reduceri de taxe şi sprijin pentru industria auto locală.
În România, planurile Guvernului Boc pentru depăşirea crizei rămân doar pe hârtie, timp în care, încă, se caută surse de finanţare a investiţiilor.
Cheltuieli sigure
Singurele măsuri formulate concret se referă tot la cheltuieli şi anume finanţarea lucrărilor de infrastructură, finalizarea lucrărilor de apă şi canalizare, modernizarea şcolilor şi spitalelor care reprezintă priorităţile declarate ale actualului guvern.
În acest context, prognozele actualului Guvern par din ce în ce mai îndepărtate de realitate.
Şomajul la el acasă
Zecile de mii de falimente, estimate tot de Guvern, duc la înmulţirea şomerilor. Dacă estimările Guvernului pentru 2009, arată un număr de salariaţi de 6,2 milioane de personae şi 680.000 de şomeri, previziunile mediului privat sunt mult mai sumbre.
Potrivit viitoarelor măsuri ale Guvernului, din sectorul de stat 20.000 de angajaţi îşi vor pierde anul acesta locul de muncă. Acestora li se adaugă sutele de mii de angajaţi din sectorul privat din toate sectoarele economiei.
Cresc preţurile Potrivit estimărilor Institutului Naţional de Statistică, în perioada ianuarie-martie, preţurile vor creşte cu până la 30%.
• Preţurile bunurilor de consum- creştere estimată de 20% • Tarife pentru servicii- creştere estimată de 25% • Preţuri în sectorul cosntrucţiilor- creştere estimată de 24%.
INFO • Produsul Intern Brut- 579,02 miliarde lei (144,75 miliarde euro) • Creştere economică- 2,5% • Inflaţie medie- 5% • Inflaţie la sfârşitul lui 2009- 4,5% • Curs mediu- 4 lei/euro • Salariu mediu brut- 1.820 lei/lună (455 euro) • Venituri la buget- 184,3 miliarde lei (32% din PIB) – 46,07 miliarde euro • Cheltuieli bugetare- 196,8 miliarde de lei (34% din PIB)- 49,2 miliarde euro • Deficit bugetar- 2% din PIB • Salariaţi- 6,2 milioane persoane • Şomeri- 680.000 de persoane • Deficit comercial- 21,1miliarde de euro
EDITORIALUL EVZ: Ce preferaţi: şomer sau salariu îngheţat?
Credeţi că este o decizie bună să li se îngheţe salariile bugetarilor?