Primele efecte economice ale “Primei Case ” se vor face simţite la începutul anului viitor, deşi Guvernul vrea să facă operaţional programul până la sfârşitul acestei luni, a declarat pentru evz.ro preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor din Construcţii (ARACO), Laurenţiu Plosceanu.
Reprezentantul ARACO spune însă că “Prima Casă ” are tentă electorală, dar este de apreciat intenţia statului.
“ Fiind lansat în perioada electorală, programul este şi o strategie de imagine (...) dar trebuie văzut ca o măsură care face parte din planul anticriză al Guvernului”, susţine Plosceanu.
În plus, termenul de demarare al programului, vehiculat de reprezentanţii Executivului, este nerealist cu atât mai mult cu cât negocierile cu sistemul bancar sunt unele de durată, a mai afirmat preşedintele ARACO.
Din cele 20 de bănci care şi-au prezentat deja ofertele pentru program, cele mai bune, în euro, au fost ale CEC Bank, cu 5,5%, şi Piraeus Bank, cu 6,27% plus o marjă, şi Euribor.
Piaţa imobiliară, 33% din sectorul construcţiilor În schimb, la lei, cele mai bune oferte le-au avut BRD şi Alpha Bank, acestea pornind de la 13% plus Robor şi o marjă fixă.
Deşi programul îşi propune să deblocheze piaţa creditării şi a construcţiilor, Plosceanu consideră că nu se va întâmpla acest lucru.
“Piaţa imobiliară nu reprezintă decât 33% din sectorul construcţiilor.Activitatea trebuie deblocată prin proiecte de infrastructură, de reabiliate a construcţiilor“, a mai spus reprezentantul ARACO.
Constructorii se arată însă optimişti.Plosceanu a mai spus că tot de anul viitor vor începe să apară şi primele proiecte noi pentru construcţia de locuinţe, după ce dezvoltatorii vor reuşi să vândă din locuinţele deja finalizate. Credeţi că “Prima Casă ” este o măsură anticriză sau una electorală?
CITIŢI ŞI: „Prima Casă” nu e cadou de Moş Crăciun Programul Prima Casă, între eşec şi succes