DEZBATERE EVZ: De ce nu-i tolerăm pe homosexuali?

În ciuda avantajelor semnificative de care au beneficiat în ultimii ani şi de gradul de toleranţă tot mai ridicat din partea autorităţilor, homosexualii, lesbienele, bisexualii şi transsexualii din întreaga Europă continuă să reprezinte o problemă pentru conaţionalii lor, mai ales atunci când este vorba despre populaţia din est.

România se află pe ultimul loc din punct de vedere al toleranţei gay, se precizează într-un raport de 160 de pagini întocmit de  Agenţia pentru Drepturile Fundamentale din cadrul Uniunii Europene.

Discriminarea, atacurile, hărţuirile la adresa persoanelor de o altă orientare sexuală continuă, iar politicienii din statele membre UE par că, cel mai adesea, trec cu vederea toate aceste manifestări de intoleranţă. De asemenea, îngrijorător este faptul că cei mai mulţi dintre opozanţii homosexualităţii şi cei mai violenţi sunt tinerii.

Astfel, raportul publicat de EUObserver arată că numai 11% dintre români ar fi dispuşi să accepte căsătoriile homosexuale. Cei mai toleranţi europeni din acest punct de vedere sunt olandezii, 82% dintre ei fiind de acord cu oficializarea căsătoriilor dintre persoanele de acelaşi sex. Ei sunt urmaţi de suedezi (71%) şi danezi (69%). Lista este încheiată de români, deveniţi, astfel, cel mai puţin toleranţi europeni.

În plus, în timp ce 91% dintre olandezi declară că nu au nicio problemă în a avea un vecin homosexual, românii sunt mult mai reticenţi, doar 36% dintre ei fiind de acord cu vecinii de o altă orientare decât cea heterosexuală.

În Bulgaria, Estonia, Lituania, Polonia şi România legislaţia care face referire la drepturile homosexualilor se loveşte de "răspunsuri negative din partea unor politicieni şi a reprezentanţilor instituţiilor sau grupărilor religioase", se precizează în acelaşi raport.

România luptă cu gay-ii

Paradele gay din România au stat, aproape de fiecare dată, excepţie făcând anul trecut, sub semnul violenţei. Manifestanţii au fost alungaţi cu pietre şi petarde, iar cei mai înfocaţi combatanţi au fost reprezentanţii Forumului Creştin "Noua Dreaptă". În 2006, aceştia au solicitat Judecătoriei Sectorului 6 să suspende autorizaţia emisă de Primărie pentru marş. Însă, fără succes.

În 2007, pentru a preveni manifestările violente, autorităţile au hotărât să sporească numărul forţelor de ordine. Astfel s-a ajuns la raportul de patru jandarmi pe cap de homosexual. Bilanţul Gayfest de atunci:

  • amenzi contravenţionale pentru tulburarea liniştii publice de aproape 50.000 de lei
  • cinci dosare penale întocmite pe numele unor tineri, cu vârste între 17 şi 24 de ani, pentru deţinere de petarde şi lanţuri.

2008 a fost anul cel mai liniştit în timpul Gayfest. Manifestaţiile opozanţilor nu au lipsit, însă actele de violenţă au fost descurajate de numărul mare de forţe de ordine desfăşurate pe traseul paradei. Doar patru răzvrătiţi au fost amendaţi pentru că nu au vrut să se legitimeze, iar în rândul comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali), doi băieţi au fost loviţi când au ieşit de la metrou. Însă nu s-a întâmplat nimic grav.

ACCEPT militează pentru toleranţă

În România, comunitatea gay este reprezentată oficial de Asociaţia ACCEPT. Reprezentanţii acesteia îşi exprimă îngrijorarea că noul Cod Civil nu răspunde nevoilor realităţilor sociale actuale în ceea ce priveşte definirea familiei, "în ciuda pretenţiilor sale de modernitate".

“Prin includerea în textul Noului Cod Civil a unei definiţii a familiei cu iz de secol XIX, Guvernul României alege să nu profite de acest moment al reformei documentelor legale fundamentale şi nu iniţiază o dezbatere serioasă despre modul în care realităţile secolului XXI cer o redefinire a familiei, aşa cum fac alte state europene, ca Franţa, de exemplu”, declară Florentina Bocioc, Directoare executivă a Asociaţiei ACCEPT.

Spre deosebire de români, care nu au definitivat o legislaţie privitoare la căsătoriile homosexuale şi la adopţiile de către părinţi de acelaşi sex, danezii au decis să permită cuplurilor gay să adopte copii. Proiectul de lege a fost votat destul de echilibrat, cu 62 de voturi "pentru" şi 53 "împotrivă". O altă ţară nordică, Norvegia, a legalizat adopţia copiilor de către cuplurile homosexuale în iunie 2008. 

De ce credeţi că persoanele cu orientare homosexuală sunt atât de puţin tolerate în România?