Procedurile de onținere a unui permis de conducere sunt tot mai greoaie în această perioadă, iar candidații nu prea au ce să facă.
Printre problemele existente din cauza pandemiei de coronavirus se numără și cea a examenelor auto. Cei care aspiră să-și ia carnetul de șofer au de așteptat foarte mult. Și asta pentru că sistemul și procedurile au fost date peste cap din cauza întreruperii activității la școlile de profil. La Sibiu, perioada de așteptare este chiar și de trei luni pentru a susține examenul teoretic și proba practică.
Alexandru Daneş, în vârstă de 18 ani, așteaptă să conducă. A terminat cursurile de legislaţie rutieră şi mai are doar două şedinţe de condus. Deocamdată, el mai are de așteptat cel puțin trei luni pentru a obține „patalamaua”. „Mi se pare cam prea mult timpul de aşteptare... până la sală şi oraş, din câte am înţeles, minim 45 de zile, dacă nu mai mult. Trebuie să învăţăm mult mai mult, că altfel nu ştiu... Se uită în 45 de zile”, a declarat Daneș pentru Digi 24.
Doar la Sibiu se înscriu 100 de persoane zilnic
La Sibiu, aproximativ 100 de persoane se înscriu zilnic pentru a susține examenul teoretic auto. „În acest moment, la nivelul judeţului Sibiu, prima zi de programare online disponibilă este 26 octombrie”, a declarat Andreea Ştefan, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
„Este perioada foarte mare de asteptare între examenul de la sală și examenul de la traseu. Așteaptă și două luni, două luni și jumătate între cele două examene”, a afirmat și Horațiu Baltador, director al unei școli de şoferi.
Gigi Cătălina, profesor de legislație și instructor auto a remarcat ce problemă poate să apară în acest context în care lucrurile se mișcă foarte greu din cauza procedurilor: „Este o problemă foarte gravă. Elevii își pierd din îndemânare, din aptitudini și atunci automat intervin eșecurile.” Unul dintre „învățăcei” a remarcat faptul că, în acest context, este nevoie de ore suplimentare de condus. Înseamnă că va trebui să luăm automat ore suplimentare, care reprezintă și un cost suplimentar”.