Aproape 20.000 de turiști au ocupat, în ultimele zile, plajele sălbatice din zona Vadu-Corbu-Midia, dar și din nord, încălcând legea și regulile specifice de vizitare a unei zone costiere aflată în Rezervația Biosferei Delta Dunării, inspectorii ecologi aplicând amenzi de aproape 40.000 de lei.
Cu toate semnalele trase de inspectorii ecologi ai Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), pe plajele sălbatice Vadu-Corbu-Midia au fost cu 500% mai mulți turiști decât în aceeași perioadă a anului trecut. Inspectorii ecologi ai Deltei, în colaborare cu echipe de control ale Ministerului de Interne, au organizat acțiuni de monitorizare și control pe plajele de la Vadu, Corbu și Midia.
Astfel, în ultimele trei zile, pe cele trei plaje au fost peste 20.000 de turiști și aproape 4000 de autovehicule, rulote, autourisme. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate un număr de 50 de sancțiuni, cele mai multe pentru campare ilegală, accesul cu autovehiculele pe plajă, în valoare totală de 13.000 lei. Au fost găsite cantități uriașe de gunoaie aruncate în vegetația protejată a Rezervației.
„Motivația dorinței de petrecere a timpului liber în zone naturale, unde se presupune că distanțarea fizică se poate menține, nu justifică sub nici o formă un comportament agresiv față de o arie naturală protejată, o lipsă de respect pentru cei care veghează la protejarea acestor ultime zone sălbatice costiere din țara noastră”, explică, pe Facebook, ARBDD, într-o postare numită „Dezastru pe plajele Vadu-Corbu”.
Din evaluarea efectuată de reprezentanții ARBDD, „s-a constatat că activitatea intensă de pe plajele sălbatice produce pagube importante habitatelor naturale. Zonele pe care sunt parcate autovehiculele sunt habitate Natura 2000 cu o valoare conservativă foarte mare, precum 2110 Dune mobile embrionare și 2130 Dune fixate de coastă cu vegetație erbacee ("dune gri") care necesită o atenție specială”.
Nereguli și pe plajele din nordul Rezervației Biosferei Delta Dunării
Pe plaja Sulina, un operator economic care are bar și terasă, fără aprobarea ARBDD, a fost sancționat cu o amendă de 12.500 de lei pentru organizarea unei discoteci și a unui foc de tabără pe plajă.
Iar la Sfântu Gheorghe s-au aplicat două amenzi, de 6.000 de lei pentru utilizarea unui skijet și, respectiv, de 1.000 de lei pentru un turist care a intrat cu jeepul pe plajă. De asemenea, s-a aplicat o amendă de 6.000 de lei pentru organizarea fără autorizație a unui eveniment muzical pe plajă.
Inspectori ecologi fac apel la turiștii care vin pe aceste plaje neamenajate din Rezervația Biosferei Delta Dunării, să respecte regulile privind vizitarea acestor zone. Regulile sunt expuse pe panourile din zona plajelor. „Reglementările au rolul de a proteja sistemul natural ecologic cu flora şi fauna locală, peisajul şi caracteristicile naturale ale zonei de coastă şi de a menţine statutul favorabil de conservare a habitatelor naturale, situri Natura 2000, precum şi a speciilor de interes conservativ”, arată ARBDD.
Comentariile la postarea ARBDD sunt mai degrabă nefavorabile. „Ce dezastru fratilor? Era dezastru dacă sacii de gunoi erau lăsați pe plaja, cum se întâmplă în poienile de la munte. Oamenii care merg pe plajele Vadu și Corbu sunt oameni responsabili, cu bun simț civic”.
„De ce mai există drum de acces către plajă, daca vă plângeți de mașinile care ajung acolo pe acel drum? Rușine să vă fie! E foarte simplu. Nu mai vreti mașini (nu oameni) pe plajele respective? Puneti bariera, blocați accesul mașinilor”, propune un turist. Iar un altul comentează: „Ce dezastru? Ridicați gunoaiele, bucurați-vă și fiți ospitalieri cu cei care vă calcă pragul. Lăsați vrăjeala!”
(Sursa Foto-Facebook ARBDD)