Dezastru la Bac. Licee cu promovabilitate zero

Proporția absolvenților care au trecut de Bac în toamnă este de 22,27% înainte de contestații. Multe licee nu au avut nici măcar un elev promovat. Ce măsuri propun experții în educație și care este poziția Ministerului în această problemă.

Jale mare la afişarea rezultatelor pentru absolvenţii de clasa a XII-a care au susţinut examenul de Bac, în toamnă. Proporția de promovabilitate a fost, până la depunerea contestaţiilor, de doar 22,27 %, iar în unele licee nici un candidat nu a reușit să promoveze.

Candidații de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” și Liceul Tehnologic Ardud, ambele din Satul Mare, de exemplu, se află în această situație, la fel și Liceul Teoretic Victoria și Liceul Tehnologic Special nr 3 din București.

Liceele slabe ar trebui desființate

Expertul în educaţie Ştefan Vlaston spune că dezastrul de anul acesta nu ar trebui să ne surprindă, ţinând cont de faptul că elevii care au susţinut examenul de Bac în 2014 au avut în 2010, anul în care au intrat la liceu, ca unică posiblitate de a-şi continua studiile, liceul: „Nu toți elevii sunt făcuți să învețe noținuni grele de fizică, de matematică, ceea ce presupune învățământul liceal, este vina sistemului care a desființat școlile profesionale”. Fostul ministrul al Educaţiei, Mircea Miclea, consideră că o parte din vină pentru rezultatele proaste de la Bac o au și profesorii: „Există o mare diferență între notele obținute de elevi la școală și notele de la Bac. Profesorii le cultivă iluzii”. Referitor la liceele cu promovabilitate 0, fostul ministru consideră că Ministerul trebuie să impună un plan de redresare, plan ce trebuie atent monito rizat: „Dacă planul nu dă randament, liceele în cauză trebuie desfiinţate”. Întrebați ce măsuri va lua Ministerul Educației împotriva liceelor cu 0 rezultate, reprezentanții instituției au răspuns că „Ministerul Educaţiei Naţionale va analiza rezultatele înregistrate în ambele sesiuni ale examenului de Bacalaureat 2014 şi va stabili atât ce măsuri se impun, cât şi modalitatea în care acestea vor fi puse în practică astfel încât calitatea rezultatelor obţinute de candidaţi să se îmbunătăţească”. Anul trecut, promovabilitatea până la contestații a fost de 20,36%.