Dezastru în spitale! Ministrul Sănătății: „Se lucrează la capacitate maximă”

NELU TATARU, LUDOVIC ORBAN

Ministrul Sănătății a declarat astăzi, la Iași, că în spitalele „se lucrează la capacitate maximă”, din cauza numărului mare de infecții cu Covid-19.

„Sunt spitale în care se lucrează la capacitate maximă, cum au fost cel din Galaţi, acum nu mai este. Sunt cele din Ploieşti, Piteşti, care sunt pline. Cel din Timişoara, când am fost acum două zile, avea o capacitate de şase din 12 locuri. În general sunt acele judeţe pe care le ştim: Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Galaţi, Braşov şi Bucureşti.

Iaşiul are un parcurs pe care îl vedem, cu toate paturile ocupate dar niciun pacient nu este pe ventilator. Înseamnă că avem o situaţie intermediară, care este ventilaţie non-invazivă, dar suportul de oxigen este absolut necesar în această patologie. În măsura în care avem o evoluţie favorabilă, aceşti pacienţi sunt trecuţi pe secţii, iar cei care se agravează ocupă aceste paturi”, a spus ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru a precizat că în unele zile a fost necesar transferul pacienţilor cu COVID-19.

„Acolo unde a fost lipsă de locuri în ATI ,am dirijat şi către Sibiu şi către Oradea, către Cluj. În această săptămână am fost în vizită la Cluj, Timişoara, Iaşi, pentru a putea vedea şi capacitatea de extindere a ATI şi pentru a identifica, să spunem, şi spitale de linia a patra care să preia pacienţi la un moment dat. Suntem pregătiţi pentru aceste situaţii dar, repet, nu trebuie să ne lăsăm în această bază. Această pandemie se tranşează în prespital”, a declarat Nelu Tătaru.

Jurnal de pandemie

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.350 decazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 8 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 60.623 decazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 29.872 depacienți au fost declarați vindecați și 6.204 depacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 713de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 2.659 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 07.08.2020 (10:00) – 08.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 43 de decese (21 bărbați și 22 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.595.Dintre acestea, 448 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.364.759 de teste. Dintre acestea 21.444 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.211 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.233 la cerere.

Pe teritoriul României, 6.614 depersoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.215 depersoane se află în izolare instituționalizată.De asemenea, 20.040 depersoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 170 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.130 deapeluri la numărul unic de urgență 112 și 537 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.134 desancţiuni contravenţionale, în valoare de 268.370 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state,5.612 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia, 570 în Spania, 124 în Franța, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 18 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 189 au fost declarați vindecați: 159 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.