La Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Geoagiu (judeţul Hunedoara) ustensilele folosite în bucătărie sunt ruginite, apa caldă lipseşte, iar pacienţii sunt transportaţi cu aceeaşi targă cu care sunt duşi şi morţii. Directorul sanatoriului amintit este ameninţat cu demiterea în urma unor verificări făcute de Consiliul Judeţean şi Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara.
Verificările făcute de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara au avut loc miercuri, în prezenţa preşedintelui CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor (PSD). „Eu am fost acolo doar ca să verific câteva situaţii administrative. Am verificat şi i-am lăsat pe domnii de la Sanepid să-şi facă treaba pe mai departe. Azi am primit şi primele concluzii de la Sanepid. Am avut cinci reclamaţii verbale legate de situaţia de acolo, plus una scrisă. De-asta am mers şi eu în control (sanatoriul funcţionează în subordinea administrativă a CJ Hunedoara – n.red.). După ce voi avea şi rapoartele oficiale, voi dispune demiterea directorului sanatoriului. Nu e posibil să nu ai apă caldă la bucătărie, cum nu e posibil să transporţi pacienţii cu aceeaşi targă cu care sunt transportaţi şi morţii, pe motiv că e o singură targă în spital. La fel, mi se pare inadmisibil să ai arierate de peste 250.000 de lei, dar să nu informezi Consiliul Judeţean”, declară Nistor.
DSP confirmă neregulile
„S-a dispus amendarea directorului spitalului cu 2.000 de lei şi încetarea activităţii blocului alimentar până la remedierea deficienţelor. Eu nu am văzut până acum inox ruginit, cum am văzut la Geoagiu. Nu-mi dau seama ce s-a întâmplat cu acele vase. Nu contează dacă apa caldă la bucătărie lipsea de o zi sau de câteva săptămâni. Procedura de spălare a veselei trebuie respectată în orice unitate de administraţie publică şi, cu atât mai mult, într-un spital şi, mai ales, într-un spital cu secţie TBC. Vasele trebuie spălate, clătite, dezinfectate, apoi clătite din nou cu apă caldă. În lipsa apei calde din această procedură există riscul transmiterii unor microorganisme de la un pacient la altul, pentru că nu vorbim de veselă de unică folosinţă şi nici de veselă personalizată. Toţi managerii de spitale trebuie să înţeleagă faptul că din tratamentul pacienţilor trebuie să facă parte şi regimul igienico-dietetic”, spune purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, Cecilia Birău.
Surse din cadrul instituţiei amintite spun că sanatoriul din Geoagiu a mai fost controlat, în martie şi aprilie anul acesta, însă atunci a fost vorba de verificări anunţate, iar conducerea de aici a luat măsuri „de ochii soacrei” astfel încât să scape fără sancţiuni.
Altă prioritizare
În apărarea sa, managerul sanatoriului TBC din Geoagiu, Dorel Bretean, spune că sub-finanţarea este de vină pentru situaţia din unitatea spitalicească. În 2012, sanatoriul a intrat într-un program de reparaţii capitale, în valoare totală de 19,5 milioane de lei care ar fi trebuit finalizat în toamna lui 2013. Banii au venit însă cu ţârâita, doar o treime din suma totală fiind alocată până acum de Ministerul Sănătăţii. „Am decis să nu începem reparaţiile capitale de la bucătărie pentru că era mai urgent să asigurăm condiţii de spitalizare decente bolnavilor din aripa de boli infecţionase, în care sunt găzduiţi pacienţii care stau aici între trei luni şi doi ani. Utilajele sunt incluse în secţiunea de dotare a proiectului. Apa caldă lipseşte de două zile din cauza unei avarii la o conductă”, susţinea miercuri, imediat după control Dorel Bretean. În apărarea sa intervine şi preşedintele ALDE Hunedoara, Mircea Moloţ, care spune că, la mijloc, ar fi vorba doar de o epurare politică. Bretean a fost numit manager cu aproximativ patru ani în urmă, când Consiliul Judeţean Hunedoara era condus de Moloţ.