Neîmpăcându-se de mic cu statutul de bastard, a încercat să-și găsească o origine boierească, pe care până la urmă a inventat-o.
Când a încercat să-și convingă tatăl că au rădăcini aristocratice, acesta a izbucnit în râs: „Ce tot spui, mă? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar. Purta tava pe cap. De asta noi suntem turtiți în creștet!”.
Totuși, pe 22 de ani a început să-și semneze scrisorile ca Mathieu-Jean Caragiale, conte de Karabey.
Pornind de la faptul că soția bunicului său pe linie paternă, cu care el nu avea nici o legătură de rudenie, a fost fiica negustorului grec Luca Kiriac Karaboas, Mateiu a zis, cu de la sine putere, că făcea parte din familia nobiliară Karabetz de Nagy-Buny, amintită în cronicile medievale.
„Se putea vedea, acum câțiva ani, trecând prin Piața Sfântul Gheorghe un bărbat care, prin înfățișarea lui atrăgea numaidecât atenția.
Bărbatul, cam între 40-45 de ani, era drept, părea solid și osos, dar nu gras. Fusese probabil mai slab și acum, prin vârstă, căpătase acea demnitate de volum a oamenilor maturi.
Fața rasă era contractată prin lăsarea mușchilor obrajilor în jos, într-o morgă solemnă.
Pentru anotimp, era învederat insuficient îmbrăcat, deși se vedea că nu lipsa ci dorința menținerii unei ținute uniforme determina această alegere. Purta pe cap un melon, așezat rigid, ca un semițilindru, iar pe corp un pardesiu sau un demi-palton ușor.
Ghetele subțiri, încheiate corect dar anacronic cu nasturi, călcau de-a dreptul pe zăpadă.
Melonul și demi-paltonul băteau în verdele lucrurilor prea vechi, lustruite, deși ținuta omului era de o corectitudine înțepată, de mare gală.
Contrastul dintre acest om ciudat și restul trecătorilor era atât de izbitor încât te gândeai, pe dată, la un boier scăpătat, inadaptabil, la unul dintre acei aristocrați arheologici și plini de ceremonii care înfruntă mucegaiul anilor (…)
Totuși, ceva nu admitea această ipoteză.
Deși cu o privire cultă, rafinată, omul era prea rigid în protocolul mersului său ca să fie un aristocrat pursânge.
În lăsarea în jos a fălcilor sale era o afectare rece.
Nu puteai să nu te gândești la unul din acei servitori bătrâni, ei înșiși cu arbore genealogic, unul dintre aceia care sunt luați de vulg drept stăpâni. Părea un majordom în concediu”, îl descria George Călinescu în „Istoria literaturii române de la origini până în present”.
În 1923, la 38 de ani, s-a însurat cu Marica Sion, una dintre fiicele poetului G. Sion, care era mai în vârstă cu fix un sfert de veac.
Au locuit împreună pe strada Robert de Flers, actualmente Logofăt Luca Stroici, în casa de la nr. 9a.
Cum odată cu căsnicia, a intrat și în posesia unei moșii cu conac la Sion (Fundulea), n-a ratat ocazia de a-și face acolo curtea.
În 1928 a înălțat acolo propriul steag cu blazon având culorile de bază (coup vert sur jaune) din blazonul nobiliar al Karabetzilor, strămoșii săi aleși.
Ca orice șef al unei „mari case”, Mateiu și-a compus și o deviză nobiliară: „Cave, age, tace” (Păzește, acționează, taci).
Scriitorul Mateiu I. Caragiale s-a născut la 25 martie 1885, la Bucureşti, ca fiu natural al lui I.L. Caragiale şi al funcționarei de 21 de ani Maria Constantinescu.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric