Premierul Emil Boc a inaugurat şantierul autostrăzii Deva – Orăştie, porţiune de 32,5 kilometri din viitoarea autostradă Nădlac – Arad – Timişoara – Sibiu – Bucureşti, de pe coridorul lV pan-european.
Evenimentul a avut loc la organizarea de şantier de lângă Orăştie, unde Emil Boc a venit pentru a da startul oficial al lucrărilor însoţit de ministrul transporturilor Anca Boagiu. Primul ministru s-a urcat la manşa unui excavator şi, asistat de un angajat al companiei constructoare, a reuşit, după câteva ezitări, să pună o cupă de pământ în bena unui camion.
„Se demonstrează faptul că Ministerul Transporturilor este un minister al faptelor şi că lucrările de autostradă promise sunt puse în practică. O felicit pe doamna ministru că a reuşit să salveze 108 milioane de euro din programul ISPA pentru că şi-aşa bugetul de stat vine cu 69 de milioane de euro din suma necesară. Practic, acum suntem în procedură de licitaţie sau execuţie cu tot Coridorul lV cu o singură excepţie, tronsonul Sibiu – Piteşti, unde nu avem finanţare asigurată. Acum provocarea Ministerului Transporturilor este să găsească o soluţie, concesiune sau parteneriat-public privat pentru Comarnic – Braşov şi Sibiu – Piteşti, care să întregească sistemul de autostrăzi din România. Aceste autostrăzi ne ajută să ne îndeplinim obiectivul de creştere economică. De foarte puţine ori am auzit-o pe doamna ministru să laude vreun constructor, iar aici acest lucru s-a întâmplat”.
Anca Boagiu: „Regulile s-au schimbat”
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, s-a arătat mulţumită că, deşi nu a primit încă avansul din contract, Strabag, compania care a câştigat licitaţia de execuţie, s-a apucat deja de lucru, dar a lăsat de înţeles că, în cazul în care termenele contractului nu se vor respecta, nu va fi indulgentă: „Practic, este primul proiect mare care porneşte pe Coridorul lV pan-european şi am convingerea că echipa de constructori care lucrează aici ne poate arăta că se poate lucra şi mai repede dar şi mai bine decât s-a lucrat până acum în România.
Probabil săptămâna viitoare vom putea spune şi cine sunt câştigătorii pe loturile
Întrebată de situaţia autostrăzii Cernavodă – Constanţa, unde lucrările sunt blocate, Anca Boagiu a replicat: „Noi nu am fost anunţaţi de acea companie că s-ar fi retras de pe acea lucrare şi nici nu am anunţat că renunţăm la serviciile ei. Nu ne rugăm de nimeni să vină să lucreze în România. Dacă o firmă care se consideră serioasă nu poate face un obicei de a face solicitări de suplimentări de bani şi prelungiri de termene de execuţie. Regulile s-au schimbat, iar obiceiurile proaste cu care unii s-au obişnuit nu mai există. Companiile care doresc să vină să lucreze în România sunt aşteptate, pentru că noi suntem dornici de parteneri serioşi”.
Tronson important
Varianta de ocolire Deva – Orăştie construită la standarde de autostradă va avea o lungime de 32, 5 kilometri şi va include construirea unuia dintre cele mai mari poduri ridicate în România după 1990, cel de peste Mureş, de lângă Deva, lung de peste 700 de metri. Costul „by-pass-ului” va fi de aproximativ 220 de milioane de euro cu tot cu TVA. Bucata de autostradă mai presupune ridicarea a 20 de poduri, 100 de podeţe, trei noduri rutiere (Deva, Simeria şi Orăştie), panouri antifonice pe 18 kilometri şi angajarea directă de către constructor a 800 de oameni, majoritatea localnici. Prima porţiune a by-pass-ului, Orăştie – Simeria, va fi finalizată în august 2012, iar cea de-a doua, Deva – Simeria, în februarie 2013.
Bucata de autostradă va înlocui una dintre cele mai aglomerate porţiuni a DN7, cea pe care trec 40.000 de vehicule în fiecare zi şi pe care se înregistrează foarte des accidente rutiere grave.