Crin Antonescu a fost cuprins de microbul puterii şi nu se împacă deloc cu ideea că va trebui să plece de la Cotroceni, se arată într-un comentariu al Deutsche Welle.
"Zgomotul şi furia preşedintelui interimar se pare că au fost subestimate înaintea instalării acestuia la Cotroceni. Pentru că microbul puterii, pe care a aşteptat-o atît de mult, se pare că l-a cuprins fără scăpare. Un microb care însă poate să îl şi piardă", susţine Deutsche Welle. Conform DW, Crin Antonescu nu a fost un preşedinte discret, ci unul "însetat de putere, zgomotos şi acuzator". "De la un preşedinte 'discret', aşa cum se anunţase la începutul preluării funcţiei de preşedinte interimar, am putut vedea în toată această perioadă un şef politic însetat de putere, zgomotos şi acuzator la adresa nu doar a preşedintelui suspendat Traian Băsescu şi a PDL, ci şi faţă de presă şi acele instituţii ale statului care îndrăznesc să-şi păstreze autonomia", precizează Deutsche Welle. DW mai trece în revistă gesturile care dau dovadă de partizanat politic din partea lui Crin Antonescu: participarea la mitingurile electorale, dar şi la şedinţa conducerii PNL din 3 august. "Participarea sa la mitingurile electorale ale USL în perioada de campanie pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu a fost o încălcare gravă a Constituţiei, pe care însă, din păcate, electoratul care a votat pentru demiterea preşedintelui nu a sancţionat-o, ba dimpotrivă, a cauţionat-o", precizează DW. "Vă dau întâlnire, probabil, pentru o dată care va fi determinată de verdictul Curţii Constituţionale, pentru că, oricare ar fi acest verdict, ne vom reîntîlni pentru a vedea dacă reintrăm în dispozitiv cu toţii sau dacă se continuă incapacitatea temporară", spunea Crin Antonescu, potrivit stenogramelor de pe 3 august. Deutsche Welle mai precizează şi faptul că probabil planul B al acaparării puterii de către Crin Antonescu este regizarea unor violente manifestaţii de stradă, "pus la cale împreună cu Dan Voiculescu". "Termenii aceştia războinici în care se exprimă preşedintele interimar nu sunt întîmplători. Recent, Crin Antonescu a afirmat public că dacă USL nu ar fi iniţiat procedurile de demitere a lui Traian Băsescu, la toamnă ne-am fi confruntat cu violente manifestaţii de stradă. De unde ştie Antonescu acest lucru? Probabil că acesta este planul doi al încercării de acaparare a puterii, pus la cale împreună cu Dan Voiculescu", mai notează Deutsche Welle.