Deutsche Bank se pregăteşte să intre în România

Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană şi una dintre cele mai mari din lume, intenţionează să-şi deschidă o filială în România, a declarat Vladimir Ciobănaşu, ministru consilier în cadrul Ambasadei României de la Berlin.

"Deutsche Bank a efectuat unele investigaţii şi avut discuţii în România în legătură cu deschiderea unei filiale. Deutsche Bank este o bancă de investiţii, axată mai mult pe companii, dar şi alte bănci germane şi-au manifestat intenţia sau studiază posibilitatea deschiderii unor filiale în România", a precizat Ciobănaşu, citat de Agerpres.

Potrivit lui, Germania este al treilea cel mai important investitor în economia românească. Prezenţa directă a băncilor germane ar putea încuraja investitorii germani să continue investiţiile în România, a adăugat Vladimir Ciobănaşu.

"În prezent, sunt peste 18.000 de companii cu capital german în România, ceea ce o situează pe locul doi după Italia. Din punct de vedere al capitalului investit, Germania se apropie de 5 miliarde de euro şi se află pe locul al treilea, după Olanda şi Austria, ţară care, însă, a beneficiat substanţial de mari privatizări în economia românească", a explicat oficialul ambasadei.

El a precizat că, în prezent, băncile germane - Deutsche Bank şi Commerz Bank - au doar o prezenţă indirectă pe piaţa bancară din România.