Reabilitarea deținuților prin interacțiune cu câini salvați, Romanian Prison Dogs, este un program aplicat în premieră de Clubul Cainilor Utilitari în parteneriat cu Penitenciarul Jilava. Clinica veterianară Pet Stuff este, deasemenea, parteneră în proiect.
„Este un program de reabilitare a deținutilor prin interacțiune pozitivă cu caini salvați. De fapt, e o reabilitare reciprocă, o terapie atât pentru rezidenții penitenciarului, cât și pentru câinii cu care rezidenții socializează, îi ingrijesc, dresează și-i pregătesc pentru adopție. Câinii din acest program sunt câini salvați de pe stradă, câmp sau din adăposturile de stat. Unii dintre ei sunt aduși și de noi. Ce se-ntâmplă acolo e magic. Se leagă niște relații absolut minunate, iar rezultatele sunt incredibile”, arată cei de la Big Hearts Society, asociație care promovează și susține proiectul. După ce câinii sunt reabilitați, li se caută case și oameni care să-i primească.
Un număr mare de căței care fac parte din program au fost reabilitati. Prima este Bella, un metis de bischon care a fost părăsită de propriul stăpân în adăpostul de stat din Mihăilești. Are 2 ani, e sănătoasa, e sterilizată și vaccinată. Bella va pleca cu contract de adopție și cu perioadă de probă.