Mai mulţi români decât ruşi, în închisorile din Finlanda

Ultimul raport al "Criminal Sanctions Agency", citat de publicaţia YLE News, arată că românii sunt pe locul al doilea în topul deţinuţilor străini din închisorile finlandeze, depăşind, astfel, numărul ruşilor.

Fără să precizeze, însă, şi numărul deţinuţilor români care sunt închişi în închisorile finlandeze, publicaţia mai scrie că numărul deţinuţilor străinilor a crescut în mod constant în această ţară, ajungând, la finele anului trecut la 14%. Cifrele arată o creştere de 2%, în mai puţin de un an.

Pe locul întâi în topul deţinuţilor străini rămân, în continuare, estonienii, în timp ce ruşii, vecinii de la est ai finlandezilor, se află pe locul al treilea, după români. 1 din 7 deţinuţi din Finlanda este străin

Finlanda este a doua ţară europeană cu cel mai scăzut număr de deţinuţi pe cap de locuitor, aproximativ 60 de deţinuţi la 100.000 de locuitori, mai scrie yle.fi. Astfel, din cele aproximativ 3.260 de persoane încarcerate, 470 sunt străini. Raportul arată 1 deţinut străin la 7 deţinuţi finlandezi, dar situaţia se poate schimba în 2012, ţinând cont de procentul în creştere indicat de cercetarea realizată de "Criminal Sanctions Agency".

Dacă Finlanda este ocupă locul al doilea în Europa după numărul mic de deţinuţi pe cap de locuitor, în Islanda sunt şi mai puţini: 40 la 100.000 de locuitori. În SUA, spre exemplu, sunt 743 de deţinuţi la 100.000 de locuitori, iar în Rusia 621.

Cât despre situaţia deţinuţilor din România, avem 133 la 100.000 de locuitori (respectiv 28.481 de persoane private de libertate), conform unui document al Comisiei Europene privind situaţia deţinuţilor din UE, publicat vara trecută.