Încă din vremurile îndepărtate, deținuții obișnuiau să-și bată cuie în cap, la propriu, pentru a obține o vizită la cabinetul medical. Unii făceau asta pentru a schimba atmosfera de celulă cu cea a unității medicale a penitenciarului, pe când alții ca o formă de intimidare a adversarilor. La Penitenciarul Botoșani se reia moda, însă deținuții o fac cu un alt scop.
Deținuți din Penitenciarul Botoșani protestează față de abuzurile gardienilor, bătându-și cuie în cap și chiar prin a-și tăia venele. Aceștia spun că „nu mai suportă condițiile din pușcărie”, potrivit ziardesuceava.ro.
„În Penitenciarul Botoșani am ajuns să ne bătem cuie în cap”, a spus Florea Roger Dumitru. Vasilică Ionuț Loghin este încă un deținut sucevean care și-a înfipt un cui în cap.
„Am mai bine de 50 de ore un cui introdus în cap, scuip sânge, am fost la cabinet să mi se dea un tratament pentru că mi s-a umflat capul și au zis că nu mi se dă niciun tratament până când nu îmi scot cuiul din cap. În plus de asta, șeful de secție vine cu mascații și îmi spune că mă bate, că mă torturează, mă înjosește, mă face boschetar, gunoi, în toate felurile. Eu am o familie, am o fetiță acasă, eu nu sunt boschetar.
Cuiul l-am bătut în cap în semn de protest pentru că eu nu pot să procedez altfel ca să nu mă mai bată mascații și în semn de protest față de abuzurile făcute de șeful secției, domnul Moscaliuc, care în fiecare zi mă înjură.
Dacă am o problemă, nu mă rezolvă, îmi spune pleacă de aici gunoiule. În afara faptului că sunt amenințat zilnic și scuipat de către supraveghetori și de către el, mâncare este foarte proastă, condițiile sunt mizere, inumane și nu pot să rezist. Sunt gândaci în cameră, sunt ploșnițe, nu pot să dorm. Și, în plus, în cameră este frig, geamul spart, nu vine să-mi facă geamul.
Medicamente nu ni se oferă. Eu ce trebuie să fac? Trebuie să ajuns să mor din cauza condițiilor și din cauza abuzurilor domnului Moscaliuc? Mi-am tăiat venele, m-au dus la cabinet, mi-au pus un pasament, mi s-a umplut de sânge și atât. Tăieturile și asta ce fac, fac în semn de protest, pentru că suntem supuși la prea multe abuzuri în penitenciar.
Eu nu mă opresc din acest protest, nici deținutul Florea Roger Dumitru până nu se vor pune stop la abuzurile astea, până nu se va rezolva ceva. Cred că până se va rezolva ceva va fi prea târziu și noi nu o să mai fim pentru că la tortura care există zilnic aicea și fizică și psihică nu știu cât mai rezist. Mai bine mor decât să mai rezist la tortura asta din penitenciar și abuzurile domnului Moscaliuc”, a povestit Vasilică Ionuț Loghin.
Cei doi deținuți, Florea Roger Dumitru și Vasilcă Ionuț Loghin, susțin că nu vor renunța la protestele lor „până când nu vom fi tratați ca niște ființe umane”.