Deține Franța cheia combaterii extremismului islamist? - este întrebarea pentru care celebra revistă The Spectator a căutat un răspuns.
Suntem „otrăviți” de extremism? Premierul așa pare să creadă. Discursul lui de pe treptele reședinței din Downing Street în urma alegerilor parțiale din Rochdale descrie o țară în care valorile toleranței și politeții sunt deliberat subminate de islamiști și de extrema dreaptă.
Terorismul islamist, pericol permanent în Europa
„Extremiștii islamiști și extrema dreaptă își dau apă la moară și se întărâtă reciproc”, a avertizat el. Totuși, combinând aceste două amenințări, premierul a comis aceeași greșeală ca predecesorii lui.
Sunak a vorbit după un scenariu, susținut de mult prea multe instituții britanice, conform căruia marea amenințare la adresa modului nostru de viață vine în două jumătăți egale. Or a trata extrema dreaptă și terorismul islamist ca pe două fațete ale aceleiași monede sfidează toate realitățile: cine se află după gratii, cine se află în mormânt și cui îi revin 75% din dosarele de terorism în lucru.
Obsesia echității pare concepută pentru a obloji sensibilitatea audienței progresiste, mai degrabă decât pentru a răspunde datelor concrete. Extremismul islamist e cea mai mare amenințare teroristă la adresa acestei țări, și încă la mare depărtare de celelalte.
Sunak ar fi putut, și ar fi trebuit, să fie mult mai limpede în această privință, cea a extremismului care a făcut să explodeze cotele antisemitismului și care s-a infiltrat atât în marșurile pro-palestiniene cât și în procesul nostru electoral. A încerca să îndulcești aceste adevăruri incomode printr-o falsă echivalență e primejdios.
Extremismul islamist a crescut pe fondul războiului contra terorismului palestinian
La câteva zile după discursul lui Sunak am început să vedem și reacția statului la afirmațiile lui. Michael Gove, care demult trage semnalul de alarmă cu privire la pericolul violenței islamiste, a fost însărcinat să reevalueze definiția guvernamentală a extremismului.
Pe moment definiția veche de un deceniu din strategia noastră de prevenire a extremismului e „opoziția gălăgioasă ori activă față de valori britanice fundamentale, inclusiv democrația, statul de drept, libertatea individuală și respectul reciproc și toleranța pentru alte confesiuni și credințe”.
Revizuirea termenilor și a funcției lor practice e o reacție perfect normală la evenimentele recente, dar nu lipsită de pericol. Evreii din această țară, care nu au nici o legătură cu ce se întâmplă în Fâșia Gaza, sunt îngroziți de amplificarea urii împotriva lor după atrocitatea comisă de Hamas pe 7 octombrie.
Afiș antisemit folosit de extrema stângă, susținătoare indirectă a terorismului palestinian / © Inna Zakharchenko | Dreamstime.com
Islamiștii au ieșit în stradă să celebreze atrocitățile comise de palestinieni
Merită să ne amintim că lumea ieșise în stradă să celebreze violurile, tortura, omorurile și răpirile la care au fost supuși cetățenii israelieni - cu mult înainte ca armata Israelului să fi apucat să răspundă. În prezent școlile și sinagogile sunt păzite non-stop pentru a nu fi atacate de oamenii mobilizați de un tsunami de ură dezlănțuit pe internet.
Acesta e un exemplu de comportament extremist care nu ar trebui să fie tolerat sub nici o formă în țara noastră - când acum e la ordinea zilei. Dar retrasarea liniei între extremismul non-violent și cel violent, adică ce și-a propus să facă evaluarea guvernamentală, riscă să inflameze tensiunile.
Dacă extinzi prea mult lista cu organizații și indivizi considerați mai nou extremiști, și deci pasibili de sancțiuni, vei risca să incriminezi gândirea „nocivă”, atacând drepturile la liberă exprimare și liberă adunare care sunt vitale pentru democrația noastră. Nu poate fi permis niciodată ca oamenii din această țară să nu poată protesta cu privire la ce se petrece în Gaza, în limitele legii.
Apelul la bunul-simț al britanicilor
Pe de altă parte, dacă nici nu mergi suficient de departe, cinicii te vor acuza de un gest de fațadă de ochii electoratului, fără vreun efect real, dincolo de cele 31 de milioane de lire sterline alocate acum protecției parlamentarilor, care în sfârșit au realizat ce se petrece pe străzile noastre.
Apelul premierului către poporul britanic, îndemnându-l să apere bunul simț, toleranța și compasiunea de atacurile extremiștilor e remarcabil și a fost lansat cu sinceritate. Însă aici își mai fac de lucru și alte două adevăruri dificil de digerat, care necesită și ele răspuns.
Primul e respingerea politicienilor consacrați de către electoratul din Rochdale. Indiferent de detaliile bizare și descurajatoare ale alegerii lui George Galloway, el e un om care a cultivat o deconectare tot mai mare între politica tradițională și realitățile din stradă.
Londra a fost, ca și Parisul, victima atentatelor terorismului islamist
Teama de a fi etichetat ca „islamofob”
Al doilea e senzația că Sunak nu face altceva decât să trateze simptomele unei boli care de fapt e adânc înrădăcinată în eșecul instituțiilor noastre, de-a lungul multor ani, de a defini extremismul islamist și a i se opune, adesea din teama de a nu fi etichetate rasiste sau „islamofobe”.
Iar atunci când acea timiditate ajunge să-l cuprindă și pe președintele Camerei până într-acolo încât optează să submineze funcționarea instituției de frica violenței teroriste, atunci știm că avem o problemă foarte mare.
Lecția din Franța contra terorismului islamist
Cu greu s-ar putea afirma că conceptul Franței de „laïcité” - separarea strictă a religiei și a statului - e perfect, dar cel puțin el așterne o fundație pentru dominația valorilor seculare asupra religiei. Am putea avea și noi ceva de învățat de pe urma acestei abordări, care le oferă francezilor mijloacele necesare pentru a restricționa exprimarea religioasă în spațiul public.
În urma ororilor comise de teroriștii islamiști în Franța, culminând în octombrie 2020 cu decapitarea profesorului Samuel Paty, Emmanuel Macron a determinat adoptarea unei serii de noi legi menite a consolida principiile republicane.
Printre altele acestea prevăd desființarea școlilor religioase, monitorizarea strictă a finanțării organizațiilor musulmane, expulzarea imamilor străini care incită la extremism și restricții privind ținutele cu semnificație religioasă pentru angajații din sectorul public. Grăitor e că aceste legi au fost prezentate drept o modalitate de a-i elibera pe musulmani de sub controlul extremiștilor care operau cu o impunitate aproape deplină.
Campania contra extremismului a urmărit în mod explicit susținerea musulmanilor moderați și seculari, astfel încât ei să ocupe spațiile colonizate anterior de adepții intoleranței, bigotismului și violenței.
Franța pare să fi învățat ceva după atacurile islamiste / sursa foto: arhiva evz
Ce ar putea face Londra contra extremismului islamist
Conceptul laïcité nu poate fi aplicat cu ușurință în această țară, dat fiind că noi nu avem o constituție scrisă și avem o relație formală între Biserică și Stat. Poate că vom putea totuși învăța ceva din aceste principii pentru a construi la nivelul întregii societăți răspunsul pe care îl necesită actualele noastre probleme.
Gove trebuie să acționeze cu prudență și reținere. Dar evenimentele din teren impun ca autoritatea statului, în calitate de garant al discursului tolerant, siguranței publice și protestului legal, să fie restabilită. Aceia care trudesc din greu la subminarea acestui contract social sunt disperați să provoace un răspuns draconic. Nu trebuie să li se dea satisfacție.
Franța a fost mobilizată la fapte contra extremismului de către oroarea care i s-a întâmplat lui Samuel Paty. Nu trebuie să așteptăm și noi să avem un motiv similar pentru a acționa aici. Este oricum deja foarte târziu.
(Articol de Ian Acheson, The Spectator; Traducere: Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)