Utilizarea excesivă a smartphone-urilor şi tabletelor digitale este cauza unei noi epidemii, după cum subliniază specialiştii.
Utilizarea telefoanelor inteligente pentru a scrie mesaje, a naviga pe internet sau a intra pe Twitter este în plin avânt, dar este periculoasă, potrivit unui sondaj You Gov. Britanicii au numit epidemia "text neck" pentru durerile de ceafă legate de tastarea mesajelor şi "text thumb injury" pentru degetul mare. Şi subliniază că dacă nu eşti atent cu sănătatea ta, totul poate deveni un coşmar. Eforturi prea mari "Am avut o pacientă care suferea de o inflamaţie a tendoanelor degetului mare din cauza folosirii tastelor telefonului. Nu şi-a putut folosi mâna câteva săptămâni", spune Tim Hutchful de la Asociaţia britanică a chiropracticienilor, care a comandat un sondaj pe acestă temă. "Corpul nostru nu e făcut să funcţioneze aşa, spune şi Sammy Margo", membră a Federaţiei britanice a kinetoterapeuţilor. Ea arată că motivul ar fi tastele prea mici, degetele trebuind să facă eforturi prea mari. În afara problemelor create de taste, ecranul este la originea unor poziţii proaste. "Greutatea medie a capului este de 4,5 - 5,5 kg", arată Tim Hutchful. În poziţie ideală, se poate trasa o linie dreaptă de la ureche, la umăr, şold, genunchi şi gleznă, greutatea fiind astfel repartizată pe întreg corpul. "Când privim un ecran, capul se înclină înainte şi îi simţim o greutate de până la patru ori mai mare", adaugă el. Soluţia? Specialiştii sfătuiesc utilizatorii să îşi ridice ochii de pe ecran şi să privească în depărtare la intervale regulate, să caşte şi să se întindă. "În acest fel se reaşează celulele, care îşi recapată atenţia. În caz contrar, captatorii de atenţie adorm, iar muşchii încep să se crispeze" avertizează ei.