A fost general român, a luptat în cel de-al doilea război mondial de partea forţelor armate germane, iar atunci când armata română a întors armele a preferat să îşi pună capăt zilelor decât să ajungă iar prizonier la ruşi. Generalul Hugo Schwab, un sas originar din Reghin, era cât de poate de conştient care îi va fi soarta, după venirea ruşilor şi le cunoştea metodele din experienţa primul război modial.
În timpul Primului Război Mondial, Schwab a căzut prizonier la ruşi, pe frontul din Galiţia, în noiembrie 1914. Pentru el au urmat patru ani lungi şi grei ca prizonier, abia în 1918 s-a rîntors în Transilvania, cu trenul prizonierilor de război austro-ungari ce se repatriau din Rusia după pacea de la Brest Litowsk.
Cum la sfârşitul primului războiului, Hugo Schwab era căpitan în rezervă, la cererea sa, în 1919, a fost reintegrat în armata română. Până în 1921 el a slujit armata română în garnizoană Târgu-Mureş.
Ulterior, a comandat mai multe subunităţi şi unităţi din Turda şi Albă-Iulia, iar în 1931 - timp de un an - s-a aflat în cadrul corpului de comandă şi stat major al Regimentului de infanterie nr. 82 din Târgu-Mureş.
În 1928 a primi gradul de colonel, iar în 1935 a fost avansat la gradul de general de brigadă. Peste doar câteva luni a fost avansat din nou, la gradul de general de divizie. La campania din Rusia, a condus, în 1941, Divizia 9 infanterie
În 24 august 1944, la o zi după întoarcerea armelor împotriva Germaniei şi trecerea armatei române de partea aliaţilor, Hugo Schwab se află la comandă Corpului 7 Munte al cărui punct de comandă se află la mănăstirea Văratec. Ştia clar că originea sa germană nu le va fi indiferentă ruşilor şi că va fi luat prizonier, aşa că s-a sinucis. Convingerea sa s-a dovedit ulterior întemeiată, numele său era trecut de ruşi pe lista criminalilor de război. ARTICOLE POPULARE:
- "Te-ai căsătorit cu Dumnezeu, iar tăticul este prietenul tău". Ceremonia stranie a VIRGINELOR din Statele Unite
- Parcul Keukenhof din Olanda, cea mai mare grădină de flori din lume, s-a deschis publicului | GALERIE FOTO
- OBSESIE: Are sânii de 18 Kg, dar îi vrea de două ori mai mari. Cât a cheltuit o americancă pe operaţii estetice pentru ca să aibă "corp perfect" | GALERIE FOTO
- Cel mai GRAS bebeluş din lume. Cântăreşte cât un copil de 6 ani | GALERIE FOTO
- Nu avea deloc talent artistic. A început să deseneze frumos după ce a căzut pe scări şi s-a lovit la cap | GALERIE FOTO
- MISTERELE ISTORIEI: De la Triunghiul Bermudelor, la Giulgiul din Torino | GALERIE FOTO
- Cui nu-i place să pozeze? Animalele adoră şedinţele foto | IMAGINI AMUZANTE
- Cum au dat-o în bară muncitorii. Construcţii ratate: scări către nicăieri, duş lângă transformatorul electric sau uşi total anapoda | GALERIE FOTO
- A făcut 145 operaţii estetice ca să fie versiunea umană a lui Ken, partenerul păpuşii Barbie | GALERIE FOTO / VIDEO
- TOP 15 Cele mai frumoase drumuri din lume | GALERIE FOTO
- Prinţul Harry se însoară? Presa britanică vorbeşte despre o iminentă logodnă regală | GALERIE FOTO
- Oameni bizari care fac lucruri uluitoare | GALERIE FOTO
- ”Vampa cu văl”, prințesă sau prostituată? Povestea unei femei foarte abile | GALERIE FOTO
- Cea mai veche PIRAMIDĂ din lume a fost descoperită în Crimeea | GALERIE FOTO / VIDEO
- Cele mai șocante chipuri de infractori | GALERIE FOTO