Aud tot mai des prin pelegrinătile mele științifice o marotă care începe sincer să mă agaseze. Nevoia ca elitele să se implice în viața social-politică a țării, să iasă dintr-un așa zis noncombant.
Ideea nu este deloc nouă și nici proastă. Cu atât mai mult când se propagă în sânul universitarilor, pe la conferințe, sesiuni academice ceea ce creează și un semn de autosuficiență narcisistă. „Bineînțeles că elitele trebuie să se implice. Nu se mai poate așa…” sună aproape toate răspunsurile ascunzând o ipocrizie și o mândrie nemărturisită. De fapt noi, ăștia de aici, suntem elitele. Dezbaterile se finalizează cu oftaturi prelungi, cu infinite suspine. „Ar trebui totuși să facem apel la elite...”. În jargon, la mine în Balta Albă asta s-ar traduce cam așa: „Sunt bun, dar nu mă caută nimeni!”
Ideea cu elitele este generoasă, dar lipsită de rezultate concrete. În primul rând cine poate desemna o elită? Ce este elita? Conform Dex-ului elita este; „a. Ansamblu de persoane care, prin calități deosebite, se distinge de restul colectivității. b. Deosebit. Distins. Eminent. c. Superior. d. Elevat. e. Parte a unei clase sociale care are o poziție privilegiată (în cadrul colectivității din care face parte sau) față de întreaga societate. Aristocrație, nobilime”. Există elită științifică, există elită medicală, există elită sportivă, există – chiar dacă noi nu prea avem – și elită politică.
Dacă ar fi să o luăm strict după definițiile reci din manualele de specialitate, alegerile nu ar mai trebui să aibă rost. Unde există cei mai deștepți oameni? La Academia Română, considerată pe bună dreptate cel mai înalt for științific al unei țări. Alegem câțiva academicieni – fiecare cu sfera lui de preocupări, și gata Guvernul României. Am implicat elitele!
Un alt paradox al acestei soluții de cafenea este că elita nu se poate împăca cu democrația. Elita nu este democratică. Cum votul cenzitar și nici cel intelectual (pe bază de IQ) nu este în vigoare este greu de probat cum o masă de alegători ar fi de acord ca o clasă să îi fie conducătoare indiferent de vot. Repet, deși poate supăr! Într-o democrație ai voie să fi prost. Ba chiar ești protejat în numele tău dreptul fundamental de a fi prost.
Trăim în România așa că treaba asta cu elitele îmi stârnește de multe ori hohote de râs. Nu că nu am avea elite. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că nu a ocolit neamul ăsta și ne-a dat oameni mintoși. Deștepți. Culți.
Dar îmi închipui ce circ ar ieși când valorile ar fi discutate de marele public. După cum stiți o elită are și o ierarhie! Parcă văd dezbateri....Sânge pe pereți. „Al meu e mai elită decât al tău. Are trei clase înaintea pseudo-eltei tale. La mine toți sunt elită. Unul mai elită decât altul”. Vorba unui fost primar din Giurgiu care explica serios că elita ține de etilism!
Subiectul elitelor în România – de fapt în întreaga construcție democratică a lumii actuale - nu poate fi rezolvat prin câteva enunțuri într-un colț de ziar. E doar un prilej de dezbatere. Sunt convins că împreună cu cititorii putem avea dicuții aprinse. Până la urmă scopul este acela de a genera soluții. Pentru România!
Recomandările noastre
